Domnii născuți pe Coasta de Azur,
mai fini ca ăi crescuți la coada vacii,
precis n-au auzit de Coasta Boacii
(futu-le neamul franțuzesc în cur),
deși, pe cînd le somnolau babacii,
mămica lor, mișcînd din Prix Goncourt,
lascivă, textualizîndu-și cracii,
chiar l-a întîmpinat în Gare de L’Est
pe cel cu-azur de Voroneț în traistă,
zvîrlit de nervul lumii ca un lest
în absolut. El chiar și-acuma, vai, stă
scîrbit de sine-n pîntecul celest
și rușinat de un păcat de moarte,
că, fiu de preot, subțiat de carte,
priapic în idei, nu-n altă parte,
a susținut că viața-i un pretext…