Domnii născuți pe Coasta de Azur,
mai fini ca ăi crescuți la coada vacii,
precis n-au auzit de Coasta Boacii
(futu-le neamul franțuzesc în cur),
deși, pe cînd le somnolau babacii,
mămica lor, mișcînd din Prix Goncourt,
lascivă, textualizîndu-și cracii,
chiar l-a întîmpinat în Gare de L’Est
pe cel cu-azur de Voroneț în traistă,
zvîrlit de nervul lumii ca un lest
în absolut. El chiar și-acuma, vai, stă
scîrbit de sine-n pîntecul celest
și rușinat de un păcat de moarte,
că, fiu de preot, subțiat de carte,
priapic în idei, nu-n altă parte,
a susținut că viața-i un pretext…
chapeau, poete…
ca romanii au auzit de Coasta Boacii…
tipic romanesc, noi suntem cei mai buni, ceilalti sunt prosti (ca Tariceanu cu ministrul finlandez)
Jos pălăria, maestre! Fără Domnia Voastră, Revoluția Română în direct n-ar fi avut chiar nici un haz! Emil Cioran, necunoscut tineretului din România, chiar ar putea să inspire și să formeze drumuri și caractere, chiar prin cinismul și stoicismul de care a dat dovadă! Lacrimi și sfinți! Ce frumos sună, și ce sens sublim i-ați dat Dvs. Trebuie să faceți mai mult pentru cei care, indiferent de vârstă, prin cunoaștere, ar mai putea învăța câte ceva de la Dvs. Vă așteptăm!