Să mai fi fost oare un președinte care să-și fi dezamăgit susținătorii atât de repede? Știm, e un om calm, un matematician, un inadaptat bâlciului politic, însă nici nu mai țin minte când am văzut ultima dată un asemenea plonjon în dizgrație.
Cei mai fanatici suporteri ai olimpicului se dezic de el cu viteza cu care șobolanii părăsesc o corabie care se scufundă, dacă mi se permite analogia asta; căci parcă mai ieri toți epigonii prezidentului își pictau adversarii în șobolani. Iată, ce drăguț: cei care arătau cu degetul spre șobolani sunt astăzi șobolanii care se dezic de omulețul de la Cotroceni. E duios!
E însă și ceva nedrept în tot ce se întâmplă zilele astea. Raportarea lui Nicușor Dan la predecesor este o mare nedreptate. Față de Iohannis, desigur, căci, dacă e să-l comparăm pe Nicușor cu un fost președinte, atunci ar trebui să căutăm ceva mai departe în trecut, în perioada celor 15.000 de specialiști cu care Emil Constantinescu reforma totul în vremea CDR. El e modelul după care, înainte să-și termine mandatul, Nicușor se va declara învins de sistem.
Multora dintre cei care astăzi se dezic de el le-ar fi plăcut un Nicușor mai apropiat de modelul Băsescu. Îmi place să cred că, dacă l-am fi avut azi pe Băsescu, lucrurile ar fi decurs complet altfel. În primul rând, nu s-ar fi ajuns aici. Dar, dacă s-ar fi ajuns, probabil că întreaga situație ar fi avut o altă desfășurare. Chiar și în cazul unei moțiuni de cenzură, Băsescu ar fi reușit să-i găsească o majoritate premierului pe care l-a desemnat. Cum, necum, ar fi făcut-o. Iar dacă n-ar fi găsit una, atunci – îmi place să cred – ar fi ales să negocieze cu PSD, propunând două noi nume, în urma unor discuții de dragul discuțiilor. Spre exemplu, Oana Gheorghiu și Cătălin Drulă. Asta ca să pice de două ori în Parlament, după care ar fi trecut la discuțiile cele serioase, în urma cărora l-ar fi propus iar pe Bolojan.
Din păcate, Nicușor Dan nu e Traian Băsescu. Și, chiar mai grav, nici președinte nu prea arată că este.