„A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă”, zicea Klaus Iohannis, în noiembrie 2015, cînd norocul său politic incendia clubul Colectiv și îi aducea pe tavă „guvernul meu”. Pe tava cealaltă, acolo unde politica așază garnitura, salata și oasele, au stat 65 de morți și 186 de răniți. Acesta a fost costul cel mare al instalării cabinetului tehnocrat, dar a existat și un alt preț, plătit de aproape cinci milioane de români care l-au votat pe Ponta premier și s-au trezit cu Cioloș.
Azi, Ponta a fost achitat. Judecătorii au zis că fapta nu există, iar democrația a rămas cu gura știrbă, forțîndu-se să-i spună președinte cuiva care i-a spart dinții cu un robinet. Ponta a fost forțat să plece din fruntea unui guvern cu creștere economică pentru că a zis Iohannis „Corupția ucide” și o mulțime de naivi au luat-o de bună. Acum se vede că acea corupție îi ucide doar pe adversarii politici. În plus, se ocupă și cu furatul: fură timp, cariere și vieți, fură guverne, voturi și așteptări. Pe înțelesul familiei Iohannis: „Corupția ucide” comite infracțiunea de fals și uz de fals democratic.
Nu numai Ponta a fost deposedat de destin și de reputație. Corupția care ucide i-a ucis și pe Toni Greblă de la CCR, și pe Tiberiu Nițu de la Parchetul General, și pe judecătoarea Bîrsan, și pe Alexandru Athanasiu, și pe Dan Radu Rușanu, și pe Ludovic Orban, și pe Vasile Blaga, și pe îngrozitor de mulți alții. Toți au fost achitați – definitiv sau la prima instanță – și toți sînt scoși din circuit. Niciodată ei nu vor mai fi ceea ce au fost, fiindcă, odată cu procurorii, a fost convocată la înmormîntare și presa, și mulțimea.
Această patologie a puterii iese tot mai mult la iveală, pe măsură ce statului invizibil îi cad șuruburile. Dezvăluiri din interiorul instituțiilor de oțel, mărturii făcute la comisiile parlamentare, protocoale desecretizate și anchete ale Inspecției Judiciare arată că sub sloganul anticorupției a avut loc o execuție a democrației. Statul de drept a fost falsificat, libertățile și drepturile cetățeanului au fost arestate (v-o amintiți pe Raluca Prună: „Drepturile omului sînt un lux”).
Iar la poarta acestui penitenciar stă, orb și surd, președintele României. Iohannis se face că nu vede sinistra țesătură în care SRI a prins curțile și parchetele, ministerele și agențiile de stat, companiile publice și private, partidele și politicienii, magistrații și jurnaliștii, oamenii de afaceri și sindicatele. Iohannis se face că nu vede statul abuziv care l-a servit pe Băsescu și acum îl servește pe el. Îi convine această industrie a arestului și a dosarului, a denunțului și a contrafacerii, a șantajului și a execuției sumare. Îi place uzul cuvîntului „penal” și răsunetul lui în societate, apreciază frenezia pe care o trezește în proști și capacitatea de a acoperi, ca o pătură, nimicul politic iscat de un președinte gol.
Dacă UE ne va condiționa vreodată fondurile europene de starea Justiției, ar trebui să ne înspăimînte protocoalele SRI și monstruoasa rețea care a administrat (și încă administrează) sentințele. Dacă MCV ar avea ceva să ne spună, ar trebui să-i arate cu degetul pe procurorii și judecătorii care au luat (și încă iau) decizii după hîrtiuțele ofițerilor.
La 28 de ani de la lepădarea petlițelor albastre, Securitatea reușește să-și mențină cota de rău la nivelul întregii societăți. În acord cu mulțumirea tîmpă a președintelui Iohannis, Securitatea reindustrializează pînda și hărțuirea, denunțul și duba, propaganda demonizatoare și ura. Poporul redescoperă, prin canaliile care-l reprezintă, turnătoria generalizată: la Bruxelles, la ambasadă, la procuror, pretutindeni.
Monstrul care a descompus democrația în spaime și lașități, care i-a înfulecat anticorpii, se linge acum pe bot la picioarele președintelui Iohannis. Și Iohannis ce face? Îi cere scuze lui Ponta? „Nu.” A auzit de statul paralel? „Nu există nici un stat paralel.” Dar de protocoale? „E o glumă destul de proastă.”
Pentru toți și pentru toate, dar mai ales pentru norocul său ivit din putregai, președintele României are un singur răspuns: Ghinion!