Peștii profită de pe urma războiului din Ucraina. În Deltă, cel puțin, de cînd rușii bombardează la Ismail, pescarii s-au rărit. Braconierii au lăsat-o mai moale cu curentul. Pelicanii și cormoranii, cei mai mari consumatori de babușcă, s-au retras spre sud, alungați de zgomot și de fum. Turiștii au dispărut. Rezerva ihtiologică din zona brațului Chilia se reface, dar ăsta e singurul cîștig de pe urma războiului. Restul, de la situația economică și pînă la securitatea națională, sînt pierderi.
În timp ce generalii în retragere dezbat la televizor tacticile și armamentul folosite la Bahmut, rușii ne bat în geam cu dronele. Organizează explozii la cîteva sute de metri de teritoriul României, în stilul lor aluziv. Bombardează șaua ca să priceapă iapa. Iar iapa are o sarcină grea: trebuie să ducă povara grîului ucrainean pe Dunăre, pe uscat și pe mare, fiindcă altminteri rabdă Africa de foame.
În același timp, România se află într-o situație precară de securitate. Nu de ieri, de azi, ci de vreo cincisprezece ani, de cînd scriem și ne văităm de inconștiența comandanților supremi, a miniștrilor Apărării și a generalilor. Acum doar constatăm că realitatea explică mai bine lucrurile decît textele de satiră.
Subînzestrată și în pierdere accelerată de personal, armata României rămâne – chiar acum, cu războiul la granițe – un fel de bunic reumatic, ținut în geam ca să putem încasa asigurarea de la NATO. Sîntem în cea mai expusă poziție dintre statele NATO, cu cel mai vulnerabil țărm, cu o Dobroge aproape imposibil de apărat (în prezent) și cu cel mai inconștient grup de comandă politică și militară din toate timpurile. Și, cu toate astea, recităm la nesfîrșit poezia cu articolul 5 din tratatul nord-atlantic, după ce atîția comandanți NATO și lideri politici au declarat public că nu e ca și cum ai suna la 112.
De aceea, sînt lucruri clare de făcut. Primul e schimbarea. Ca să schimbi atitudinea, în România trebuie să schimbi oamenii. Securitatea națională a stat destul pe mîna unor incapabili, ba chiar a unor idioți, așa că ar trebui încercat cu alții. Comandantul suprem Iohannis nu poate fi dat jos, Constituția îl mai ține un an și jumătate, dar la Statul Major și la Ministerul Apărării se pot modifica generalii care au făcut pînze de păianjen în toți anii în care armata română s-a redus la avansări și la detașamentele trimise în teatrele externe. E nevoie de o nouă doctrină defensivă națională (integrată cu tratatul NATO), de un program viu de refacere a resursei umane, de un plan de înzestrare bazat pe modernitate și avantaj economic, nu pe licitații dedicate și contracte politice.
Al doilea lucru e producția. România se află într-un grad de vulnerabilitate atît de mare (nu numai prin precaritatea resursei militare, ci și prin dezastrul infrastructurii de transport), încît nu are altceva de făcut decît să producă armamentul și logistica necesare pe teritoriul ei. Echipamentele grele (tancuri, obuziere) pe care NATO le-ar trimite în caz de ceva nu pot trece peste cele 5.000 de poduri județene care abia țin camioane ușoare, așa că economia de timp și de bani cer producție în țară.
În acest moment sînt pe masa Guvernului și în curs de a ajunge acolo oferte concrete pentru a produce integral în România obuziere, muniție, tancuri, rachete cu rază scurtă, medie și foarte scurtă, drone aeriene și navale, blindate, vehicule de transport, sisteme sofisticate de comunicație și protecție, armament de infanterie. Parlamentul a votat bugete pentru aceste categorii. Companii din Europa, SUA și Israel au deja dorința și capacitatea de a produce, în colaborare cu statul român, pe bugetele de înzestrare, armamentul necesar, după exemplul de la Electromecanica Ploiești, care va face rachetele interceptoare Skyceptor pentru sistemul Patriot, împreună cu Raytheon. Industria militară s-ar scutura de rugina falimentului, economia ar cîștiga locuri de muncă și taxe noi, companiile civile ar dezvolta pe orizontală producția de repere. România ar deține tehnologii avansate, ar exporta, ar deveni un centru strategic de producție pentru NATO, ar avea o sursă imediată, ieftină și inepuizabilă de echipament militar la standarde nord-atlantice.
Din nefericire, în zgomotul bombelor de la Ismail și Reni, generalii anchilozați din MApN se țin de licitații dedicate, care se întind pe secole și sfîrșesc prin a fi contestate și anulate (elicoptere, drone, corvete, rachete etc.). Ei vor achiziții, vor să cumpere marfă de la firme private și atît, în loc să deschidă calea acordurilor G2G, între guverne, care asigură transferul de tehnologie, exportul și angajează răspunderea statelor, nu a producătorilor privați. Dacă Guvernul înțelege să treacă în viteză „la produs“ și să facă din asta o condiție obligatorie pentru contractele de înzestrare, jumătate din banii alocați de la buget sînt investiți în economia românească și produc creștere economică directă.
Dacă nu, după fiecare summit NATO o să-l auzim pe Iohannis dîndu-ne asigurări despre nimic. Apoi o să-l vedem plecînd într-un post euroatlantic, la o distanță sigură față de războiul care se poate transforma într-un coșmar.