MH370 este indicativul avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines care a dispărut de pe radar pe 8 martie 2014, având 239 de oameni la bord.
Nici astăzi nu se știe ce s-a întâmplat cu acel avion în timpul acelui zbor. S-au găsit câteva rămășițe ale, se pare, avionului cu pricina, rămășițe care ar indica faptul că avionul s-a prăbușit în ocean, departe de ruta pe care ar fi trebuit să zboare. În ciuda faptului că Netflix a produs un documentar pe tema dispariției MH370, problema nu a fost elucidată. Și nici nu sunt semne că va fi elucidată în viitorul prea apropiat.
Ei bine, totuși nu MH370 este cel mai mare mister al aviației mondiale. Avioane care au dispărut fără urmă au mai existat, cam deodată cu momentul în care aparate mai grele decât aerul au început să se ridice de la sol. Sunt cărți întregi care povestesc despre sau analizează misterele dispariției a zeci de avioane despre care nu se mai știe nimic. Nu vă vom mai răpi timpul discutând acum despre așa ceva. Dar am vrea să ne aplecăm asupra misterioaselor și inexplicabilelor avioane care se întorc.
Fenomenul este unul recent și-și are începuturile prin luna decembrie 2014. Practic, este ceva mai recent decât dispariția lui MH370.
De atunci, de când un avion plecat din România și-a dus pasagerii, cu escale multiple, până la Miami, SUA, dar i-a și adus înapoi, o întrebare chinuie omenirea: de ce se întorc, atât de încăpățânate, avioanele cu care zboară președintele României, Klaus Iohannis?
Trebuie să recunoaștem că întrebarea este legitimă. Pentru că ceea ce se întâmplă nu are nici cea mai mică logică. De ce se întoarce Klaus Iohannis în România? De ce? Care este explicația acestui mister?
Practic, omul nu are vreun motiv real să revină: nu-l interesează absolut deloc ce se întâmplă în și cu țara asta, nu-i pasă de soarta celor care trăiesc aici, îl doare realmente în cur de prezentul României și i se fâlfâie de viitorul ei. Așa că, totuși, de ce revine?
O posibilă explicație este că, deși e complet dezinteresat de România, pe care aproape că o urăște, Klaus Iohannis nu știe să facă ceva cât de cât util care să-i asigure nivelul de trai care i-a devenit familiar de când e demnitar al statului român. Este un argument, e drept. Omul n-ar supraviețui nicăieri în lumea reală, într-o lume în care nu Serviciile care l-au făcut pe el ceea ce este stabilesc regulile. Într-o lume în care ar trebui să muncească, într-o lume în care procurorii sau inspectorii fiscului ar face imediat legătura între faptul că toate casele pe care și le-a cumpărat și le-a cumpărat imediat după câte o campanie electorală, Klaus Iohannis n-ar supraviețui.
Dacă ar fi fost un genial profesor de fizică, dacă l-ar fi pasionat asta, Iohannis ar fi putut pleca oricând în Germania ca să-și facă meseria și să-și îndeplinească visul de a educa tinerele generații. Este evident că nu l-a interesat. Dacă ar fi fost un bun gospodar, un meseriaș priceput, așa cum se lăuda prin interviurile din campaniile electorale, iarăși, ar fi câștigat un ban cinstit prin țările în care i se vorbește limba maternă. Iarăși, nu l-a interesat.
Având atâtea oportunități de a scăpa din lagărul românesc, mai ales în ultimii aproape nouă ani, Klaus Iohannis insistă să ne uimească, revenind în țară de fiecare dată, la bordul avioanelor pe care le închiriază pe bani din ce în ce mai mulți.
De ce o face? De ce se chinuie? La tehnologia de astăzi, ar putea juca rolul de președinte absent și din deplasare, nu trebuie să fie aici. Și totuși, este.
O singură explicație există pentru acest mister al avionului prezidențial care revine și revine: primul pasager al țării revine în România de fiecare dată exact așa cum ucigașii se întorc la locul crimei.