Pe vremea cînd leul era de aur, se zice că, aflat într-o audiență la Regele Carol, I.L. Caragiale nu s-ar fi sfiit să-i ceară, la despărţire, o sută de lei împrumut. “Regele nu împrumută, Regele dă!”, a declamat cu vocea-i de oțel, marca Solingen, Maiestatea Sa, băgîndu-și mîna în buzunar. „Regret, Sire”, i-ar fi răspuns marele arvanit, „Caragiale nu ia, Caragiale doar împrumută.”
Ei bine, astăzi, îmi îngădui și eu să împrumut tema opririi trenului domnesc în gara unui orășel de provincie, pentru că, la 120 de ani de la memorabila exclamație a unei cucoane către progenitura sa: „Nu ți-e rușine să bagi mîna în nas? Șezi frumos, că te vede madame Carol!”, mi-a venit și mie chef să-mi bag degetul întristat într-o nară, cînd am auzit la ştiri că Prințul Duda, însoțit de Principesa Margareta, a coborît pentru un sfert de oră în gara Buzău.
Dacă locuitorii urbei Z n-au ratat ocazia de-a se călca pe bombeu cu familia regală, nici buzoienii nu s-au lăsat mai prejos, dînd buzna pe peron, să se frece și dumnealor de redingota neasemuitului Prinț, căzut dintr-un dud moldav în almanahul de la Gotha.
Și azi, ca și atunci, s-au putut auzi sănătoasele vorbe: „Aoileo!”, „Nu mai împingeți, că mor copiii!”, „’R-ați ai dracu’ de nesimțiți!”, și asta într-o atmosferă emoționantă și fierbinte, redată cu grație de o reporteriță ce transmitea în paralel din București și care, așezată în dreptul mormîntului soldatului necunoscut, a glăsuit: „Mii de oameni se îmbulzesc să se închine la flacăra din spatele meu!”, de parcă sărăcuța ar fost cățeaua Laika, plecată în cosmos cu foc sub coadă.
Revenind la Duda al României, ce a catadicsit, preț de cincisprezece minute, să pogoare pe pămînt în gara din Buzău, trebuie să recunoaștem că marea majoritate a cetățenilor, care pe vremea lui nea Nicu au băut nechezol, adică celebra cafea cu înlocuitori, după fasolea cu ciolan de Ziua Republicii sorbit-au din priviri tot un soi de nechezol, un nobil pîrît, cu sînge bleumarin în dungi, taman bun pentru manualele de prinți, alea alternative.