În lipsa unui lider real, cum ar fi trebuit să fie băiatul ăla înalt din Sibiu, ales majoritar de două ori doar pentru că vorbește cu pauze nesfârșite, România este condusă de nimeni.
Nu-l cheamă așa, desigur, are alt nume, dar nimeni este, nimeni a fost și, dacă-l mai lăsăm mult, nimic vom fi.
Băiatul ăsta, cu accese autoritare și limbaj al trupului care nu trece de exigențele abecedarului, este, de la intrarea în vigoare a decretului pentru instituirea stării de urgență, adevăratul conducător al României. La el e puterea, la el sunt deciziile, la el, Doamneferește, ar trebui să fie salvarea. Evident că nu e.
Atunci când o minte subțire l-a pus pe Marcel Vela ministru la Interne, mintea aia n-a știut, că n-avea cum, că vom ajunge în situația în care prostul Caransebeșului va fi mai important decât premierul. Bine, e irelevant. Omul e încă umil și respectuos față de șef. Încă îi mai prestează, regulamentar și inoportun, salutul masonic, atunci când se văd față în față. Ceea ce e complet aiurea. Ar trebui, ca mason eu însumi, să înțeleg semnificația semnelor făcute de Vela și să tac. Doar nu ne atacăm între noi, „frații“.Probabil de aia eu și sunt „în adormire“ de foarte-foartemultă vreme. Pentru că indivizi precum ăștia au reușit, în România, să compromită și cele mai mișto și generoase idei.
Există în masonerie, ca și în Biserica Catolică, un exercițiu de sfârșit de ceremonie. Se colectează bani, ce urmează a fi folosiți pentru binele comunității (ca idee generală). Nu e ca la nuntă, nu se strigă darul. Trece cineva cu un soi de căciuliță în care bagi mâna, discret, și lași ceva. De fapt, ideea e că poți să lași, dar poți să și iei. Poate săptămâna aia ești în nevoie. Poate chiar ai nevoie de niște bani. De aia comunitatea te lasă să și iei, nu doar să dai, discret, fără să te rușineze.
Mă uit la Marcel Vela și nu-mi pot imagina că ăsta, vreodată, a contribuit la trunchiul văduvei. Pare genul care doar ia. Îi e bine, îi e rău, îi e oricum, el ia. Încasează. Căci e Marcel Vela, supremul, șeful la tot ce mișcă sub soare.
Era înspăimântător să ne gândim că am putea fi conduși de una ca Viorica Dăncilă. De un hoț ca Liviu Dragnea, de un copilot ca Victor Ponta. Dar ne pare absolut normal ca toată puterea din România să fie concentrată în mâinile unui neica-nimeni, un umil incoerent care luptă cu virușii punând imnul de stat la difuzoarele mașinilor de Poliție.
N-avem cum combate această bătaie de joc acum. Nu ne permite legea. Dar, cândva, după ce totul va fi bine, ieșim și noi în stradă?
Nu să ne pișăm pe ei, că e nepoliticos, dar orișicât…