De cînd intrarăm proști în Colectiv,
fiindcă ne podidise bulionul,
n-am mai cîntat, că n-am avut motiv…
Și s-a uscat în pod acordeonul.
Iar lîngă sfînta ladă de mălai
ce parcă-i burdușită cu schelete,
văzui ziarul vechi cu Ciu Enlai,
la ceape, înconjurat de fete.
Și noi păream chiar mai chinezi ca ei.
Își cam scuipau plămînii tractoriștii,
iar fetele aflau că sunt femei
pe înserat, în dosul porumbiștii.
Și în ziar scria c-am fost eroi
și că am spart nu fetele ci norma,
cum bîzîiam ca muștele în roi
un trist laitmotiv din Nessun Dorma.
Și fiindcă nimeni nu dormea pe-atunci,
eram cu ochii pe dușmanul Tito
ce aștepta din Occident porunci.
Și am strigat: tovarăși, am belit-o!
Însă pe loc am fost sancționat,
pentru cuvinte neprincipiale.
Și astfel a aflat întregul sat
că ne-am născut mai toți din Caragiale.