Nu știu multe romane din istoria literaturii universale care să fi provocat sinucideri în masă, dar „Suferințele tânărului Werther”, publicat de Goethe în 1774, a făcut exact asta.
Tinerii secolului XVIII iubeau ca Werther, scriau ca Werther, se îmbrăcau ca Werther și mureau tot ca Werther. Din cauza pericolului pe care îl reprezenta pentru tinerii acelor vremuri, cartea a fost interzisă în mai multe state europene. De atunci, psihiatria numește „efectul Werther” tendința de a imita suferința altcuiva.
Nu vă panicați, textul meu nu are astfel de ambiții, pe mine mă vor înjura unii chiar înainte de a citi titlul, iar suferințele tânărului Siegfried-Vasile nu vor provoca sinucideri, ci doar anticipate. Ceea ce pentru mulți guzgani din politică este tot o sinucidere. Pentru că, lipsiți de privilegii și demnități, fără șoferi, secretare și amante, vor reveni la statutul lor de mediocri, de oameni fără școală și fără orizont, ducând viața de provinciali mărunți de care tocmai au scăpat. Pentru aceste panarame, alegerile anticipate înseamnă doi ani pierduți din mandat, adică o catastrofă și familială, și financiară, pentru că nu vă imaginați că locurile eligibile de pe liste sunt pe degeaba.
La noi, suferința nu vine din absența opoziției, ci din abundența ei. Și nimeni nu suferă mai frumos, mai elegant, mai multilingv decât Siegfried-Vasile Mureșan, proaspătul premier desemnat al României. Goethe și-a trimis eroul, pe tânărul Werther, să se îndrăgostească imposibil și să se distrugă din interior. Nicușor Dan l-a trimis pe tânărul Siegfried-Vasile într-o aventură cel puțin la fel de imposibilă, să-și facă un guvern fără majoritate.
Eroul nostru român, Siegfried-Vasile Mureșan, are, pe hârtie, o biografie impecabilă. ASE-ul la București, masterul la Humboldt în Berlin, consilier politic în Bundestag, apoi purtător de cuvânt al Partidului Popular European, cel mai mare partid politic de pe continent. Vorbește patru limbi, trei dintre ele la nivel native speaker, cel puțin așa spun hârtiile. E vicepreședinte al PPE, a negociat bugete europene de sute de miliarde de euro și, la 44 de ani, rupe avioane. Are un CV care ar face invidios orice funcționar de la Bruxelles.
Și totuși! Siegfried-Vasile al meu n-a condus niciodată nimic concret. Niciun minister, niciun departament, niciun business, nicio primărie, nicio fabrică, nimic, nici măcar o scară de bloc. Parcă nu a trăit în viața reală! N-a angajat și n-a concediat pe nimeni. N-a semnat un stat de plată. N-a negociat un contract de muncă decât pe al lui. Întreaga lui carieră s-a desfășurat în interiorul aparatului politic european, un univers curat, climatizat, procedural, în care deciziile au alt ritm, altă miză și alte consecințe decât au la București.
Măi, Vasile, îți spun ca un om pățit, prețul de a avea un business mic, amărât, cu trei sau zece angajați, înseamnă nopți nedormite, stomacul strâns la patru dimineața pentru că nu știi dacă poți plăti salariile și taxele luna asta, înseamnă soția care îți reproșează că te-ai schimbat, copiii care cresc fără tine, banca nemiloasă care te sună și creditori care te pândesc. Și asta e o firmă mică, Vasile! Un chioșc de ziare! Acum imaginează-ți că ai pe mână visteria unei țări, destinul a douăzeci de milioane de oameni, un război la graniță, o economie care scârțâie, un sistem de sănătate în comă și o educație în moarte clinică. Lucruri pe care, poate, nu le înțelegi. Nu pentru că nu te duce mintea, Vasile, ci poate pentru că nu te-ai lovit de partea asta mizerabilă și ignobilă a vieții.
Și nu-mi spune că ai învățat proceduri. Procedurile, Vasile, au fost inventate de oameni care munceau, care produceau, care aveau nevoie să-și organizeze munca. Procedura e unealta celui care face. Nu e meserie în sine. Nu poți conduce o țară doar pentru că știi să completezi un formular în trei limbi. Iar birocrația, Vasile, birocrația e boala, nu remediul. Birocrația e ce rămâne când procedura se desparte de muncă și începe să trăiască singură, să se hrănească singură, să se reproducă singură. Tu ai crescut într-un univers de birocrație pură, rapoarte, rezoluții, amendamente, comisii, subcomisii, grupuri de lucru despre grupuri de lucru. Ai confundat hârtia cu realitatea. Dar hârtia nu te pregătește pentru telefonul de la trei noaptea, când un bloc a fost lovit de o dronă, când ploile au inundat un sat sau când s-a mai destrămat o alianță. Nu vorbesc despre faptul că a produce bani din munca ta, din produsul pe care îl creezi sau din serviciul pe care îl prestezi e o performanță în sine. Dar tu nu știi cum este și te va obliga viața să te califici la locul de muncă.
Și nu uita, Vasile! Telefonul va suna nu numai pentru evenimente majore, ci și pentru favoruri. Multe și felurite, și sper că nu ești naiv să crezi vrăjeala aia cu lanterna, vezi că vastul la Caraiman îl băgați cu toții, PSD/PNL/aceeași… știi continuarea că, deși tânăr, ești vechi în politichie.
Dar nici măcar toate acestea nu sunt cele mai mari suferințe ale tânărului nostru. Suferința lui Siegfried-Vasile e aritmetică: PNL, USR și UDMR îi dau cam 170 de voturi. Îi mai trebuie vreo 50-60. PSD a votat astăzi, unanim, să nu-i dea niciun vot. Ba l-au și botezat: „micul Bolojan”. Ceea ce ridică o întrebare neplăcută: dacă în spatele tânărului poliglot stă geniul din Oradea, de ce l-am mai dat jos pe original?
Rămân două scenarii fanteziste în care Siegfried-Vasile ar putea trece, ambele ilogice, ambele „europene”, deși pesediștii se jură că Vasile va avea un număr de voturi mai mic decât Veștea! Primul: refacerea USL-ului, o nouă înțelegere cu PSD, Grindeanu și gașca lui așteaptă la ușă cu zâmbetul larg și cu lista de ministere. Al doilea: o colaborare punctuală, chirurgicală, cu AUR, pe câteva voturi decisive. Că AUR s-ar mai spăla, s-ar mai onorabiliza, Siegfried-Vasile și-ar trece guvernul, iar UE ar închide ochii, decât să-i ai pe zurbagii în opoziție radicală, mai bine îi îmblânzești la guvernare. În weekendul ce tocmai a trecut, AfD a mai câștigat un land și a urcat puternic la Berlin. Când extrema dreaptă crește peste tot în Europa, Bruxelles-ul devine brusc mai flexibil cu compromisurile. E fantezist, e ilogic, dar ce e logic în politica românească și nu numai? Toate partidele au investit public atât de mult și de prostește în pozițiile lor, încât costul retragerii ar fi, în sine, un dezastru. Nimeni nu mai poate da înapoi, capetele sunt înfierbântate, e nevoie de înțelepciune și de maturitate, resurse la care în politica românească am fost deficitari din moși-strămoși.
Deși sunt profund proeuropean și proatlantist, am observat un lucru. Când Europa are de ales între principii și stabilitate, stabilitatea câștigă de fiecare dată. Nu cu 99,85%, precum Kadîrov în Cecenia. Nu cu 87%, precum Putin în Rusia. Dar câștigă. Noi nu cu ăștia ne comparăm la capitolul democrație, doar că suferim de boli cumplite. Ai lor nu au opoziție, al nostru n-are majoritate.
Între timp, tânărul Siegfried-Vasile suferă civic, rezilient aproape, probabil în patru limbi, după un Parlament care nu-l dorește. Dar să nu-l subestimăm!
E tânăr, e ambițios, e „spălat”, e european, e poliglot, e tot ce trebuie să fii ca să reușești în lumea de azi. Iar politica românească ne-a învățat un lucru: dragostea de privilegii, de mașină cu girofar, de pașaport diplomatic și de secretară devotată a fost întotdeauna mai puternică decât principiile, decât ura, disprețul și rușinea.
Dacă Werther s-a sinucis din dragoste, parlamentarii noștri sunt capabili de orice, din aceeași dragoste. Chiar și de un vot. În silă, e adevărat, dar e un sacrificiu mic pentru un fotoliu atât de mare.
Așa că, Siegfried-Vasile, fă din suferințele tale o virtute. Werther a murit din ale lui. Tu, dacă ai răbdare și noroc, s-ar putea să ajungi premier, să avansezi, chiar dacă nu știi spre ce și, mai ales, de ce.