Nu voi folosi tocmai cuvintele astea, dar înțelegeți care e ideea. Bancurile sînt mai exacte decît sondajele și explică mai bine realitatea.
Nicușor Dan e statuia unui vis rusesc, un proiect de ineficiență la vîrful statului, egal cu demonstrația făcută deja la Primăria Capitalei. O momîie politică, sculptată în legenda unui elev genial, e împinsă cu nerușinare spre funcția de președinte. E cocoțată pe valul de furie și dezamăgire, travestită în independent, așa cum a fost travestit un sas arogant în neamț pus pe treabă. Nicușor e un Iohannis înmulțit cu cinci. Mai distant, mai indolent, mai amator, mai nesimțit, mai iresponsabil. E o nenorocire cunoscută, trăită deja, un coșmar de care lumea abia s-a scuturat.
Ca să pară că e cinstit, așa cum și-a scris pe afișe, Nicușor umblă cu sforile la vedere, cel puțin cu alea rusești. Sfătuitorul lui din ultimii zece ani e un fel de om de afaceri apropiat de Rusia și Belarus, un susținător al invaziei rusești în Crimeea. Matei Păun a apărut în anchete de presă, a apărut în Panama Papers, a apărut, de bună seamă, în informările Serviciilor. Legăturile lui cu răul rusesc nu mai au nevoie de demonstrații. Și, cu toate astea, Nicușor nu se dezlipește de el, ca și cînd o forță străină îl ține captiv.
Schema lui de luptă pentru Cotroceni e simpla existență. Nicușor se mulțumește să fie, să facă umbră pămîntului și atît. Nu are idei, nu are logică politică, nu poate aduna majorități, nu are nimic interesant sau inteligent de spus în afara acelor propoziții fade, de multe ori tîmpe, decorate cu tăcere, bîlbîială și chicoteli în contratimp. E candidatul ideal pentru Serviciile noastre și ale altora. Gata să facă ce i se spune, lipsit de pîrghie parlamentară, incapabil să răspundă la situații critice. Un Iohannis agravat, bun să țină România pe loc încă zece ani.
George Simion reprezintă România beată, vomitînd furie și înjurînd trecătorii. Unde s-a născut? Într-o galerie de fotbal. Violența a făcut sex cu TikTok-ul și cu două tomberoane de gunoi. Ăla a fost George Simion. O conservă cu dată de valabilitate expirată, pusă la păstrare în cel mai toxic ulei rusesc, interzisă pe piața din Ucraina și Moldova, dar distribuită masiv de la Giurgiu la Suceava și de la Baziaș la marea cea mare. Simion e a treia variantă rusească de slăbit statul român de la vîrf, după anarhicul Georgescu și marioneta Nicușor. Energia lui maniacală, perfectă pentru bătut țărani în timpul colectivizării, poate face ravagii în fruntea statului.
E destul să ți-l imaginezi pe Simion făcînd prima vizită oficială la Tiraspol, ca să înțelegi ce loc ar ocupa România în politica internațională. E destul să ți-l imaginezi cerîndu-i lui Gigi Becali alte cinci tone de brînză pentru recepția de inaugurare. Sînt mulți români gata să-l voteze, iar asta arată clar că evoluția speciei lîncezește.
Elena Lasconi aduce reprezentativitate de gen în lupta prezidențială și, ajutată un pic de Nicușor, mai reduce din masculinitate. E zîmbitoare și atît, dezvăluind la orice ocazie un gol imens de cunoștințe generale, atît de mare încît o poate ridica de pe pămînt în timpul declarațiilor, ca un balon cu aer cald. Lasconi a fost aruncată în turul II ca un naufragiat pe o plajă neașteptată, împinsă de alde Simonis și alți sabotori pesediști, care, deși Ciolcu le-a zis să nu-i dea voturi lui Simion, „toți i-am dat“.
70% din useriști s-au agățat de acest fals triumf cu forța cu care îi urăsc pe ceilalți 30%. Cu toate că Elena Lasconi demonstrează zi de zi ce jalnică poate fi prostia cu ambiții, consultanții au turnat în ea adrenalină peste limita legală. Să ne-o amintim cum țopăia și necheza în emisiune la Mihai Gâdea, dopată cu o înflăcărare de natură chimică. Spunînd prostii cu gura pînă la urechi, iubind poporul cu voce tare, ca în Caragiale, anunțînd miracole și cataclisme, entuziastă ca un nebun scăpat de plasa infirmierilor, Elena Lasconi lasă întotdeauna să se scurgă pe lîngă ea, plutind pe rîul ignoranței, cadavrele cunoașterii și adevărului.
Victor Ponta e un fel de Lucifer socialist cu proprietăți imobiliare la Dubai și Istanbul, o căpetenie a umbrelor, căzută din raiul pesedist și înveșmîntată în răzbunare. A fost cîndva în slujba binelui și a săracilor, cît să-l iei de om serios și să uiți ce generali l-au îndatorat pe viață. Povestea lui de succes în fruntea Guvernului Ponta (și după) e un amestec de conștiință pierdută și sume formidabile de bani, dispărute misterios, asemenea mamuților lînoși. Un premier cu realizări, dar un actor politic revenind obsesiv la rolul oedipian, înjunghiindu-și tatăl politic din Kiseleff 10 și recăsătorindu-se cu mama operativă de pe Șoseaua București-Ploiești 180-182. Candidatul Victor Ponta e un duplicitar de geniu, capabil să trădeze din picioare și culcat, din somn și din străinătate, să scuipe în ochi un partid care l-a făcut om politic, premier și candidat la președinție, și apoi să rîdă, invocînd spiritul lui Georgescu și purtînd pe cap o imitație de șapcă MAGA. Victor Ponta președinte nu e atît o propunere, cît un spectacol de acrobație, dat de un maestru al tupeului.
