Eroii noștri s-au întors acasă. „Vă mulțumim pentru o vară de neuitat!“ Generația de suflet a fotbalului românesc, echipa națională de fotbal a României este tratată de parcă ar fi obținut performanțe deosebite la Campionatul European de fotbal.
În realitate, echipa națională de fotbal a României a disputat la Euro patru meciuri, din care a câștigat unul singur. A făcut un egal și a suferit două înfrângeri. A obținut 4 puncte din 12 posibile, iar golaverajul a fost negativ: -2. Egalul cu Slovacia a fost unul convenabil, obținut în urma unui penalty și mai convenabil, acordat cu înțelegere pentru rezultat, pentru nevoia de egal.
Într-o lume normală, cu un sistem de valori solid și sănătos, o singură victorie în patru meciuri nu-i transformă pe membrii unei echipe în eroi. Șase goluri primite în trei meciuri nu fac din linia defensivă a echipei României „o apărare de fier“. Nu poți spune că Drăgușin sau Niță au fost de netrecut, cum nu poți spune nici că au existat străluciri deosebite în linia de mijloc sau în cea de atac. Per total, un joc economicos, lipsit de spectaculozitate, de calități, de viziune și lipsit, iată, și de rezultate.
După primul meci, după acel 3-0 cu Ucraina pe care, până la urmă, îl putem considera norocos, mai degrabă un accident, componenții echipei naționale și cam toți cei care trăiesc de pe urma acesteia s-au grăbit să ceară statui, ode, aplauze și urale, pretinzând că au fost nedreptățiți de către presă, care i-a tratat ca pe niște mediocri, când ei, iată, sunt niște luptători care își vor da sufletul pentru culorile tricolorului, pentru suporteri, pentru gloria României.
De fapt, nici cine știe ce luptători n-au prea fost. Într-o țară care respectă sportul, competițiile și munca, Ianis Hagi și Denis Drăguș nu ar mai fi fost convocați pentru acest campionat european. Din simplul motiv că ei aveau deja proiecte, stabilindu-și nunțile într-o perioadă în care campionatul nu se terminase: Drăguș pe 10 iulie, în ziua semifinalei în care am fi putut ajunge și noi, iar Hagi pe 14 iulie, chiar în ziua finalei. În care, teoretic, am fi putut ajunge și noi. Să te pregătești cu foarte multe luni înainte să petreci în România în zile în care ar fi trebuit să speri că vei juca fotbal este un semn evident că pe băieții ăștia nu-i anima nici speranța de a performa, nici dorința de a lupta până la ultima picătură de sudoare. Când nici măcar tu nu crezi că poți câștiga niște meciuri de fotbal și că poți ajunge cât mai departe la un turneu final, de ce ne pretinzi să te respectăm? Ești un mediocru lipsit de ambiție, care se mulțumește cu foarte puțin în materie de performanță, dar cere mult prea mult atunci când vine vorba despre bani sau respect.
Cu un an în urmă, echipa națională de rugby a României a participat (ca urmare a descalificării Rusiei) la Cupa Mondială de rugby. Unde a fost zdrobită. Înfrântă cu 82-8 de Irlanda, cu 76-0 de Africa de Sud, cu 84-0 de Scoția și (45-42) 45-24 de Tonga, componenții echipei naționale de rugby au fost tratați cu mănuși, mângâiați pe cap și lăudați, chiar, pentru performanța de a se fi calificat la acel campionat. Când, de fapt, după acele rezultate ar fi trebuit desființată federația, concediați toți antrenorii și retrase legitimațiile de jucători de rugby tuturor jucătorilor din lot. Nu s-a întâmplat așa ceva, iar „băieții“ au fost considerați și ei aproape eroi.
Atât de joase sunt standardele noastre contemporane, încât am ajuns să credem că și în viața reală e ca la grădiniță sau în ciclul primar: toată lumea primește steluțe, diplomuțe și medaliuțe, indiferent de performanțe, ca să nu se streseze copilașii.
De ce, în ciuda evidenței, elogiem, totuși, mediocritatea și submediocritatea, de ce aplaudăm eșecul și lipsa de rezultate?
În primul rând pentru că este o acută nevoie ca standardele să fie coborâte cât mai jos, O națiune căreia i se spune și care ajunge să creadă că echipa națională de fotbal este una foarte bună, compusă din eroi și luptători, care a făcut minuni, este o națiune căreia poți să-i vinzi orice soldățoi inept, orice politruc amoral, orice profesoraș fără calități și orice bețiv lipsit de scrupule drept răul cel mai mic, singura soluție posibilă etc.