În afară de Ahile, care s-a sinucis de bunăvoie ca să-l ținem minte cu toții, ceilalți eroi ai lumii au murit pe nepregătite, fără să accepte moartea pe șleau, privind-o ca pe o posibilitate și atît, luînd-o în calcul doar cu jumătate de gură și sperînd, în secret, că o să-i ocolească. Morții în războaie n-au avut martori dispuși să lase în urmă o Iliadă sau măcar o declarație oficială despre cauza decesului. Cei mai mulți au murit neobservați, în singurătate, ocoliți de privirea unui povestitor și uitați în grămada de corpuri sfîrtecate, putrezite, abandonate sau aruncate în groapa comună. Foarte puțini, doar o mînă, au beneficiat de contextul amintirii, s-au nimerit în apropierea unor supraviețuitori care au bolborosit ceva, iar numele lor a intrat pe o listă a morților valoroși, deveniți eroi la întîmplare, printr-o selecție bazată mai puțin pe fapte și mai mult pe noroc, pe care armata era obligată s-o consemneze ca să justifice oroarea, masacrul și haosul.
Cu rare, foarte rare excepții, eroii au fost adunați de pe jos, din propriul sînge, identificați după acte sau bucăți din corp și trecuți pe listă, decorați, avansați post-mortem, doar pentru că moralul trupei rămase în viață trebuia cumva remontat. Eroii, sutele de mii de eroi au murit la întîmplare, fără să aibă în minte un schimb avantajos viață-pentru-patrie. Ei rămîn eroi doar fiindcă s-au aflat pe traseul gloanțelor în timp ce căutau să scape de ele, iar morțile lor sînt de o magnifică inutilitate. Dar istoria trăiește tocmai din această irosire, care circulă mitul unei necesare și fatale măreții.
La sfîrșitul lui aprilie 1919, după luptele de străpungere a rezistenței maghiare din Munții Apuseni, pe dealurile din apropiere de Satu Mare au fost găsite, între alte zeci de cadavre, trupurile soldaților Daia Ion, de 42 de ani, Drăghici Radu, de 24 de ani, și Toropu Nicolau, de 38 de ani. A mai fost pus deoparte trupul sergentului Seleș Iosif, de 23 de ani. Nu se știe ce fapte a făcut fiecare, dar e de presupus că s-au supus ordinului de a înainta printr-un baraj de foc inamic, cînd puteau foarte bine să primească un ordin mai bun. Au murit pe timpul nopții, unul nimerit în tîmplă, altul cu brațul retezat, al treilea cu abdomenul plin de schije și ultimul împușcat în piept. Nu se cunoaște nimic despre acțiunea eroică, nu există mărturii care să arate sacrificiul sau intenția de a brava. Există doar moartea și atît, doar cadavrele și nimic mai mult. Au primit, în contul acestei morți, un mic dreptunghi comemorativ din granit negru.
Sînt acești simpli soldați eroi? Din o mie de motive, da. Pentru simplul fapt că s-au aflat acolo, pentru infinitul curaj de a se expune unui ritual de sinucidere probabilă. Omorîți de absurdul războiului și de incompetența ofițerilor, ei s-au scufundat de bunăvoie, pe cînd erau încă în viață, în tăcuta mulțime aeroilor necunoscuți.