Cîteva milioane de copii de şapte ani au intrat de luni în rîndul românilor care pleacă dimineaţa de acasă cu speranţa că odată şi-odată îşi vor găsi un loc de muncă. Pînă acolo însă e cale lungă.
La Şcoala nr. 59 din Ghencea, cîteva sute de copii, mame în lacrimi şi taţi care privesc lumea prin telefoane şi camere digitale se înghesuie într-un careu improvizat. E mult spus careu, mai degrabă o grămadă de rugby cam dezorganizată. Sînt mai multe buchete de flori decît la nunta lui Eba.
E luni de dimineaţă, razele soarelui se joacă zglobii în buclele fetiţelor şi-n blana maidanezilor care n-au mai văzut atîta mîncare la un loc de la marşul gravidelor.
Directoarea şcolii vorbeşte la un microfon. De fapt, doar microfonul aude ce spune pentru că pe post de staţie şi difuzor este un casetofon care a prins la viaţa lui casetele cu Vanilla Ice şi MC Hammer. Micuţii freamătă. Jumate din ei se cred Spider Man, jumate Batman şi altă jumătate nu se pot închipui nicicum, fiind îmbrăcaţi de părinţi în vestuţe, pantaloni cu dungă şi cu papioane la gît, motiv pentru care cel mai la îndemînă ar fi să se joace de-a susţinătorii lui Patapievici. În acest timp directoarea vorbeşte, dar discursul său va rămîne pe veci necunoscut. Se aude ca şi cum o trupă de gothic din Făurei şi-ar regla chitările pentru un concert la zilele oraşului. Alături de directoare mai sînt un popă şi un bărbat bine făcut, la costum, ai zice model la o fabrică de confecţii din Fundulea-Gară. Bărbatul îi ţine microfonul preotului, care începe şi el o vîjîială de cîntec, de descîntec sau ce-o fi. Ce caută popa la şcoală? Naiba ştie, o cînta pentru sufletul învăţămîntului.
Dar dincolo de toate acestea se vede cît s-au străduit profesorii pentru ca cei mici chiar să aibă senzaţia că merg la o şcoală aşa cum au văzut ei în filme, iar nu la una peste care au trecut, ca termitele, reformele guvernelor de după ’90. Clasele sînt curate şi pe fiecare bancă, deasupra unui teanc de manuale, e o ciocolată. Cei de la firma de pază care apără şcoala de pedofili şi de alţi demenţi sînt nişte badiguarzi de farmacie amabili, zîmbitori.
Îi dau ultimele sfaturi lui fiu-meu: „Nu scuipi, nu faci biluţe, nu-i spui doamnei învăţătoare că scrie tati un reportaj cu prima zi de şcoală!“.