Cînd a început și unde se termină Europa – ne preocupă tema, ca înrăiți geo-microbiști, mai ales de cînd, prin Champions League și Europa League, se vehiculează ideea unei UEFA cu mai multe viteze. Așadar, ne întrebăm: noi, cu cluburile noastre, cam pe unde sîntem, frați suporteri români?
O primă și simplă constatare: de la o vreme încoace, începem competiția tot mai devreme și o încheiem la fel de devreme. Anul trecut, se știe, n-am avut nici o reprezentantă a Ligii 1 în grupele europene. Nu sîntem nici pe departe ca partenerii noștri din Occidentul Îndepărtat. Dumnealor, istoric vorbind, au început fotbalul mai devreme. Dar de terminat îl termină abia prin finale, cînd mai și încasează un trofeu + un purcoi de euroi. E adevărat că englezii, marii cîștigători ai ultimului sezon european, au avut din start un oarece avans. Păi, cînd ei își porneau războaiele civile din fotbal, moșule, noi aveam meciuri grele cu turcii, pe arenele bulgare de la Grivița, Plevna sau Smîrdan. Totuși, acest evident decalaj istoric nu justifică pe deplin văicărelile contemporane. De exemplu, cînd joacă echipele naționale, s-a văzut, rămînem spaima englezoilor.
Deci, continuînd, cam pe unde ne situăm? În primul tur preliminar, sorții noștri fură interesanți de astă dată: ne-au destinat doar adversari din spațiul ex-sovietic, din Kazahstan, Azerbaidjan și Republica Moldova, pămînt românesc. A fost oare o altă trădare din partea Occidentului? Ne-am fi dorit, probabil, niște companioni mai finuți, din Vest – din San Marino, Liechtenstein sau Andorra. Oricum, nu mai contează, a ieșit bine. Echipele noastre, tustrele, au mers mai departe. În Europa, în Europa! S-or fi prins și ai noștri, în sfîrșit: ca să nu mai dispuți atîtea tururi preliminare trebuie ca toate echipele să adune punctișoare pentru țărișoară, să ne crească și nouă coeficientul UEFA.
Și, ca principală remarcă, sîntem obligați să reiterăm o chestie importantă, deși devenită loc comun. Dom’le, noi ne comportăm altfel în Europa decît la noi acasă. Pentru noi, în turul ăsta, cea mai plăcută surpriză s-a numit CFR Cluj, echipa antrenată de Dan Petrescu. Dan Petrescu a fost un mare fotbalist, un jucător grozav, trecut prin școala italiană și consacrat într-un campionat de lorzi, la Londra. Ei bine, ca antrenor, în țară, abia mai poate fi recunoscut. OK, mister, ți se spune Bursucul, da’ nu poți fi tot timpul îmbufnat, la limita isteriei, și să acuzi permanent eventualele greșeli ale arbitrilor, doar pe ale matale, nu. CFR Cluj, cît o fi ea de campioană, nu merita simpatie – fotbalul nu înseamnă doar faze fixe, cinism și meschinărie. Acum, în schimb, băieții de la Cluj ne-au plăcut. Uite că se poate! Se poate să dai trei boabe, să remontezi scorul după ce ai primit un gol în minutul 4. Parc-au înnebunit vișiniii: le-au mai dat alte patru și academicienilor de la Clinceni, în ultima etapă. Așa da, mai merge. Într-o bună zi, cine știe, poate că ne vom întoarce la Cluj, chiar și cu CFR-ul.
Concluzie și corolar: Europa începe și se termină cînd ne propunem noi, dacă ne (mai) propunem ceva. Chestia-i că, nu doar de dragul spectacolului gratuit, se cuvine să jucăm și să marcăm. Hai România!