Și închideți-i acolo pe ăia care s-au ocupat de transporturi în ultimii 36 de ani: miniștri, directori, fel și fel de șefi. În budă încuiați-l pe derbedeul ăla care spunea că are salariul mic la CFR: 12 mii de euro pe lună. Să stea acolo încet, la foc mic, așa cum fac zilnic miile de călători batjocoriți, perpeliți în mizerie și lăsați ca proștii să se uite la panourile cu SOSIRI/PLECĂRI, pentru a afla de întârzierile din ce în ce mai mari, afișate la mișto. Și chiar dacă s-ar găsi un nebun care să facă asta, vom afla că nici extinctoarele nu au revizia făcută și că pompierii n-au de unde alimenta cu apă, că nu merg hidranții, sunt blocați.
Gara de Nord arată ca un om al străzii care doarme pe peron. Tavanele sunt obosite și pereții cufuriți de porumbei, peroanele sunt cârpite și pe suprafața lor alternează dâmburile cu gropile. Sunt acolo mirosuri pe care nici Institutul de Chimie nu le-ar putea identifica, iar în toalete intri curat, ca pentru drum, și ieși de parcă tocmai ai semnat o reclamă la căcat. Din loc în loc se mai vede câte un panou luminos, să se sugereze legătura cu secolul XXI.
Sâmbăta trecută, pe la ora 18:30, la SOSIRI, clasamentul întârzierilor arăta cam așa: Pitești – 165 de minute, Ruse – 95 de minute, Arad – doar 90 de minute, Craiova – 45, Galați – 40. Și când te apropiai de expirarea primei întârzieri, hop!, se mai adăugau alte minute. Cineva, de undeva de la un geam de sus, din birourile gării, cred că se amuza teribil văzând fețele tâmpiților care se holbau la ecran. Mai nou, trenurile care vin nici nu mai sunt anunțate, nici linia la care întârzie nu se mai afișează în unele cazuri.
Dacă ar fi prins CFR-ul, Einstein ar fi fost fericit. București–Constanța poate dura două ore sau cât un mandat de ministru, în funcție de temperatură, macazuri, fire rupte, copaci, ploaie, vânt, soare, lună plină și sănătatea locomotivei. Când trenul ajunge la timp, conductorul ar trebui să împartă șampanie, iar călătorii să aplaude, apoi să fie fotografiați pentru arhivă. Peste tot acest muzeu viu al neputinței planează armata de șefi. Directori, directori adjuncți, membri în consilii de administrație, membri în alte consilii care îi supraveghează pe primii, specialiști în strategie, restructurare, eficientizare și alte cuvinte care nu pot trage o bășină, darmite un vagon.
Am reușit performanța de a transforma trenul din mijloc modern de transport într-un exercițiu spiritual. Îți dezvoltă răbdarea, smerenia, capacitatea de a accepta inevitabilul, creativitatea în materie de înjurături și blesteme și talentul de a dormi în poziții imposibile. Gara de Nord e o rușine națională, de care au început să se ferească și boschetarii, să nu ia vreo boală de la ea.