La Piedone, fapta există, dar nu îndeajuns de mult, totuși. Un caz mai delicat. Cum e și el.
Elenina Nicuț, avocata lui Piedone, a explicat puțin despre ce e vorba: „Știți vorba foarte bine cunoscută: unde sunt doi juriști sunt zece păreri. În cazul de față, ce înseamnă «fapta nu este prevăzută de legea penală»? Că fapta respectivă nu se potrivește cu elementele constitutive ale infracțiunii astfel cum ele sunt prevăzute în Codul Penal“.
Ceva nou. Aveam prescrierea faptelor, aveam recurs compensatoriu, aveam fapta nu există pur și simplu, iar acum avem ceva de genul: „Bă, există, dar nu nici chiar așa“. E un fel de penalty la care invitații din studio zic: „Dom’le, are acoperire arbitrul, pare că l-a atins“. Eh, cică n-avea.
Ca cetățean îți este infinit de greu să mai înțelegi Justiția din România și lipsa ei de legătură cu societatea, cu logica ori cu un anume firesc pe care ar trebui să-l restabilească în societate. Două complete de judecată – la fond și la apel – văd că fapta există, iar acum, la recursul în casație, o cale extraordinară, fapta nu mai e. Întrebare: dacă procurorii ar avea o cale extraordinară de atacat o cale extraordinară, oare fapta ar apărea din nou?