Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Fapta care este și nu este

Zoom Fapta care este și nu este

La Piedone, fapta există, dar nu îndeajuns de mult, totuși. Un caz mai delicat. Cum e și el.

Elenina Nicuț, avocata lui Piedone, a explicat puțin despre ce e vorba: „Știți vorba foarte bine cunoscută: unde sunt doi juriști sunt zece păreri. În cazul de față, ce înseamnă «fapta nu este prevăzută de legea penală»? Că fapta respectivă nu se potrivește cu elementele constitutive ale infracțiunii astfel cum ele sunt prevăzute în Codul Penal“.

Ceva nou. Aveam prescrierea faptelor, aveam recurs compensatoriu, aveam fapta nu există pur și simplu, iar acum avem ceva de genul: „Bă, există, dar nu nici chiar așa“. E un fel de penalty la care invitații din studio zic: „Dom’le, are acoperire arbitrul, pare că l-a atins“. Eh, cică n-avea.

Ca cetățean îți este infinit de greu să mai înțelegi Justiția din România și lipsa ei de legătură cu societatea, cu logica ori cu un anume firesc pe care ar trebui să-l restabilească în societate. Două complete de judecată – la fond și la apel – văd că fapta există, iar acum, la recursul în casație, o cale extraordinară, fapta nu mai e. Întrebare: dacă procurorii ar avea o cale extraordinară de atacat o cale extraordinară, oare fapta ar apărea din nou?

Citeşte mai multe despre:

3 comentarii

  1. #1

    1. „Fapta nu exista sau nu e prevazuta de legea penala” nu s-a inventat la Piedone.
    2. Daca de-atat au fost in stare procurorii, pe ce ati fi vrut sa-l condamne? Pe „lasa ba ca stiu eu mai bine”?
    3. Da, primele doua complete au fost absolut idioate si au dat o decizie populista, ca sa satisfaca pofta de sange a unor descreierati.
    4. Nu inteleg ce-ar trebui sa faca primarii in general, nu doar Piedone, in cazul inspectiei cladirilor. Sa mearga de mana cu inspectorii pe teren sa verifice personal? Hai sa dam afara toti angajatii din primarii si sa facem din primar omul orchestra, ca doar semneaza, ce dracu’. O zic fara cea mai mica urma de simpatie sau compasiune pentru Nea’ Caisa asta.

    • #2

      De acord cu Fred si fara nicio simpatie pentru nea Piedone.

      In orice proces e un lant de aprobari si semnaturi. In cazul protectiei la incendiu, primarul semneaza ca primarul, adica la final si dupa ce semneaza organele delegate care au competente tehnice. Iar intr-un sector sunt ceva cluburi, magazine, cladiri de birouri etc. plus ca primarul are si alte indatoriri directe, asa ca nu exista timp fizic sa verifici serios toate documentele de semnat si nu ar avea nicio logica ca primarul sa verifice pompierul si sanitarul.

      E un caz tipic de diluare a responsabilitatii la romani unde pentru orice nimic semneaza un numar mare de reprezentanti care au mai mult sau mai putin de-a face cu subiectul. De asta si ajungem sa bagam la puscarie un numar mare de aparent responsabili, iar de multe ori nu vinovatul primeste pedeapsa cea mai mare ci ala care e mai mare in grad. Chestia asta merge in armata unde se dau ordine de sus si se executa, la primarii in cazuri d’astea e pe dos, aia de dau primii semnaturile sunt cei ce au expertiza, primarul apare numai formal ca motz al lantului de semnaturi. Primarul nici nu ar trebui sa semneze avize tehnice pentru ca nu are competenta la asemenea detalii.
      Si din cauza asta oamenii corecti si competenti nu vor sa candideze la functii administrative pentru ca ajung primar, vor si pot schimba in bine lucrurile, dar se trezesc inhatati si dusi la inchisoare pentru ca nea Gica de la ingrijirea parcurilor beat fiind a dat foc la frunzele uscate si s-a intins la tot cartierul. Nu mai bine isi vad de treaba lor si lasa binele comunitatii pe seama alora care nu au alta meserie si sunt dispusi sa riste pentru ca oricum vor incerca sa scoate niste plusuri prin virtutea pozitiei?

  2. #3

    Exista o solutie. Cea mai buna solutie. Acolo unde exista vreun viceprimar USR, primarul sa-i delege astuia de la USR sa semneze el genul asta de hartoage si sa fie responsabil. Si pe urma, in caz de accident, sa-l aresteze pe userist. Asa, nu or sa mai fie hastagresistisme, unitisalvisme si filosofeala ieftina.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint