Toți tulcenii știu cum ajungi la Casa Avramide. Chiar și cei care nu calcă acolo, unde, la întîlnirile cu scriitorii, maestru de ceremonii e Petru Țincoca. Cu el am stat de vorbă despre soarta cărții în oraș și în județ. Optimist altminteri, Petru și-a adus aminte de un citat din Petru Groza, prințul roșu: „Întîi untura, apoi cultura!“.
Cristian Teodorescu: Cum îi merge culturii la Tulcea?
Petru Țincoca: Sînt evenimente, unele cu dublă finanțare (privată-publică). În afară de serbat scrumbii și borșuri de pește (specificul, bată-l vina!), la Sulina se ține de peste două decade Festivalul Minorităților Naționale „Serbările Deltei“, ca și mai noul „Porto Franco“; la o altă vărsare a Dunării în mare, la Sfîntu Gheorghe, anul acesta se face a XXI-a ediție a Festivalului de film „Anonimul“, la Cetatea Enisala iar e festival, la Tulcea se va întîmpla Festivalul „Ivan Patzaichin“. Din păcate, Festivalul Internațional de Teatru „Tragos“ (17 ediții) n-a mai avut loc de cinci ani, Festivalul Internațional de Blues „Dichis’n’Blues“ și-a-ncetat povestea după șase ediții, cum tot după șase ani s-a oprit și Festivalul Internațional „Dobrojazz“, pe atunci singurul de etno-jazz din țară, iar Festivalul de Muzică Bună a durat trei ediții. Un proiect ingenios e cel gîndit de Muzeul de Artă, „Adoptă o pictură!“ (organizat în trei ani), colectă publică – unică în țară – pentru restaurarea unor lucrări (unele din categoria „Tezaur“ a patrimoniului cultural naţional) ale muzeului. Se fac festivaluri folclorice, în frunte cu Festivalul Internaţional de Folclor pentru Copii și Tineret „Peştişorul de Aur“ (a XXX-a ediție anul acesta), unicul din România în calendarul internațional de gen al UNESCO. În pașnicul peisaj multietnic dobrogean sînt manifestări precum „Festivalul Săptămîna Interetnică“ (mulți ani, Festivalul Săptămîna Filmului Interetnic), numărînd în 2024 a XIX-a ediție, inițiat și organizat de o foarte activă organizație tulceană de tineret, Asociaţia Centrul European pentru Diversitate – EUdivers. Mai trecem în revistă Bienala Națională de Grafică „Constantin Găvenea“, Expoziția-concurs Bienala de Pictură „Alexandru Ciucurencu“ ori Concursul Internațional de Interpretare Muzicală „George Georgescu“, care-și începe peste cîteva zile a XXX-a ediție, saloane de artă ale UAP, Danubius ArtFEST. Primăria Tulcea și Consiliul Județean Tulcea lansează anual, în baza Legii 350/2005, sesiuni de finanțare nerambursabilă pentru activități nonprofit, susținînd proiecte culturale de interes local. Idei frumoase: după definiția eseistului Mihai Ralea, „Cultura e inteligența altora“.
C.T.: Ivan Patzaichin e și după moarte marea zeitate a Deltei. Un om deschis și către cultură. L-ați invitat la Casa Avramide?
P.Ț.: N-a luat parte oficial la vreun eveniment de la Casa Avramide, însă era oriunde ca acasă. Performanțele sportive, plus caracterul și imensa statură omenească, umanitatea sa, îi garantează o eternă recunoaștere. Faleza orașului a primit numele legendarului campion, la un capăt al acesteia inaugurîndu-se toamna trecută Ansamblul Memorial Ivan Patzaichin; în septembrie 2022, Biblioteca Județeană „Panait Cerna“ Tulcea a editat în memoria acestui CampiOM o broșură omagială; la Mila 23 va fi inaugurat luna asta Muzeul „Ivan Patzaichin“ – centru de inovare comunitară – al cărui observator va fi cea mai înaltă structură din lemn din județul Tulcea.
C.T.: Că tot am adus vorba – aproape toată lumea din oraș știe unde e Casa Avramide. Care e povestea ei?
P.Ț.: S-a construit la comanda industriașului Alexe Avramide între 1897-1899 și s-a aflat în proprietatea urmașilor acestuia pînă a fost naționalizat prin Decretul 92/1950 (din ’44 fiind sediu de instituție publică). În clădire au funcționat apoi Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, apoi Muzeul Științelor Naturii „Delta Dunării“. Între 2009 și 2012, Casa Avramide-Casa Colecțiilor și Muzeul de Artă au fost restaurate și reabilitate pe bani europeni, aflîndu-se – prin Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion“ – în proprietatea Consiliului Județean Tulcea.
C.T.: Din cine e alcătuit nucleul dur al publicului care vine acolo?
P.Ț.: Nu-i vreun nucleu dur sau de altădensitate.În februarie 2014, într-un editorial („Familia Avramidelor“) din cotidianul tulcean Obiectiv scriam: „O specie nouă s-a ivit şi se înmulţeşte nestingherit sub soarele cultural al Tulcei. E vorba despre avramizi. […] Casa Avramide este binecuvîntată, prin fertilitatea culturală a vizitatorilor, să puiască artă“. Reiterez: e un acoperiș pentru toți iubitorii de frumos (pardon de platitudine!)
C.T.: S-a gîndit careva la o bibliotecă plutitoare care să meargă cu cărți în satele din Deltă?
P.Ț.: Am auzit acum mult timp de un așa proiect privat. Concretizată atunci de un mecena contemporan, ideea poate că ar fi avut eficiență culturală, da’ azi ar fi bani aruncați pe Apa Sîmbetei. Din două motive: explozia informațională și crunta depopulare a satelor din Deltă, unde mai sînt deschise două biblioteci. Cea din Chilia Veche (1.728 de locuitori) a avut anul trecut 54 de utilizatori activi – din cei 7 înscriși în 2023, 6 sînt elevi sub 14 ani, cealaltă persoană fiind casnică; în bibliotecă au fost consultate 198 de documente. A doua bibliotecă, din Sulina (3.118 locuitori), a raportat 92 de utilizatori activi aferenți anului trecut și a reușit să achiziționeze (spre deosebire de cea din Chilia, cu zero bani la acest capitol) 655 de documente, însă doar o mică parte cu finanțare publică, restul prin depozit legal, donație, schimb. Copiii Deltei pleacă spre orizonturi mai atrăgătoare, adulții muncesc, vîrstnicii nu vor carte. Evident că locuitorii zonei nu cumpără cărți online, cum nu fac recenzii pe Goodreads. Nu se mai citește carte, pur și simplu.
C.T.: Cum o duce comerțul de carte în oraș și în județ?
P.Ț.: Prost spre foarte prost. În județ nu există nici o editură; în municipiu sînt înregistrate trei tipografii, dintre care una mai mișcă, și două librării în care se mai „desface“ carte. Nu se vinde mai nimic, costul vieții nu include cartea. Încă merge binișor cartea pentru copii, ca și cea „motivațională“; slab cu culegerile pentru evaluarea națională și bacalaureat; școlile și primăriile comunale nu mai comandă carte pentru premiile școlare (că nu-i corect politic…); nici editurile mari nu se simt prea bine, bibliotecile au bani din ce în ce mai puțini pentru achiziția de carte. Copiii nu învață, părinții nu sînt interesați. Față de anul trecut, vînzările au scăzut cu aproape o treime. Cu 30%, cît îi cedează librăriei editura, comerțul nu mai este o afacere, neputîndu-se acoperi cheltuielile. Vinzi, iei bani; nu vinzi, nu iei. Un fel de acord global. Ceea ce cam înseamnă muncă în folosul comunității. Unele edituri nu vor retururi, așa că unele cărți stau cu anii în rafturi. Nu e „comandă socială“, cum se spunea. Nici „cerere“, cum se spune.
C.T.:Acum șapte ani visul majorității copiilor din Deltă era să-și deschidă pensiuni sau să plece în lume. S-a schimbat ceva de-atunci?
P.Ț.: Persoane între 15 și 19 ani, pasibile să revină în localitatea de baștină, sînt: la Maliuc – 48, C.A. Rosetti – 34, Sulina – 141, Ceatalchioi – 37, Murighiol – 140, Nufăru – 144, Crișan – 44, Pardina – 19, Sf. Gheorghe – 24. Aproape fără excepție, junimea pleacă văzînd cu ochii, primul motiv fiind lipsa locurilor de muncă. Poți prinde o slujbă la Primărie, Poliția de Frontieră, Poliție sau te-ntorci la afacerea familiei: pescuit, creșterea animalelor, HoReCa. Păsările se-nmulțesc necontrolat, canalele se colmatează, balta nu-i renaturată, drumurile-s jalnice și satele de pe Brațul Chilia văd că peste gîrlă-i război. Peste toate, Guvernul, în nemărginita sa sagacitate, adoptă așa-zisa OUG a austerității, ca instituțiile de cultură cu personal puțin să se comaseze/desființeze/reorganizeze/fuzioneze sau altele. Ne lamentăm ipocrit de incidența analfabetismului funcțional sau de dimensiunile exodului, dar iar „băgăm cultura-n dubă“? Cultura nu e inventar de șaibe, nu e bilanț contabil, nu e producție de cartofi la hectar. Actul cultural nu e un „produs finit“, profitul culturii nu-i comensurabil. La Congresul din august 1945 al Uniunii Sindicatelor de Artiști, Scriitori și Ziariști, Petru Groza a afirmat liniștit că nu e nici o criză a culturii, ierarhizînd cinic problemele țării: „Întîi untura, apoi cultura“.
Sloganul vremurilor noastre: Nici untură, da’ nici cultură!
1.224 de vizualizări
