Gambitul grasului

Trăia fericit Piedone în galeriile de scurgere, colcăia cu semenii lui în canalizarea profitabilă a sectorului 5, respira aerul împuțit al clanurilor și ronțăia la grămăjoara de jaf organizată în jurul administrației locale. Era aproape invizibil. Ființa lui voluminoasă era translucidă, privirea trecea prin ea nestînjenită, fără să îi observe conturul și substanța. Era un parazit agramat care-și ducea traiul liniștit în subsoluri și conducte, nederanjat de autorități, admirat de liota de amărîți și suferinzi ai sectorului, care îi atribuia puteri de izbăvitor. Cu un instinct strălucit de șobolan urban, evita lumina, și doar în rare ocazii, cînd mustățile îi indicau că pericolul e departe, își arăta organismul balonat într-o piață sau într-un șantier, răstindu-se la ziduri și concediind pe loc angajați ai Primăriei care nu existau în realitate. Spectacolul ăsta de han tătar care decapitează moșcăiții i-a asigurat mereu votul de realegere. Piedone era durul din ascunzătoare, care lucrează în tăcere și, atunci cînd răul amenință lumea, iese și dă cu el de pămînt. Era argumentul lui Darwin, dovada perfectă a adaptării speciilor, nepieritor și inatacabil, sortit să fie primar la sectorul 5 pînă la sfîrșitul lumii.

Dar așa cum pățesc guzganii cînd lăcomia le adoarme prudența, Piedone a ieșit din gaură și s-a trezit prins în capcană. Acum urmează să piardă tot, căci nu Primăria Capitalei e cea care-i va pune pielea pe băț, ci ieșitul la lumină. De cînd s-a încurcat cu candidatura cea mare, Piedone a avut neghiobia să-și expună în public, pe îndelete, blana și chițăitul.

Și astfel, natura lui înapoiată, rezultat al încrucișării între golănie și incultură, a devenit vizibilă. Impostura și agramatismul îi răzbat acum prin aură, strigă din fiecare încercare de a spune ceva cu miez. Prostia elementară îl înfășoară ca un giulgiu meritat.

Ca răufăcător, Piedone nu avea probleme. Faptele lui penale erau irelevante pentru armata de susținători. În schimb, lipsa evidentă a școlii și găunoșenia acum vizibilă îl dau gata. Grasul bătăuș își pierde charisma. Comisarul cu motoretă seamănă cu Bulă. Han-tătarul care taie și spînzură te face să rîzi. Vraja s-a dus pe copcă, legenda s-a topit. Prostia a dezintegrat visul de mărire.

Și tot ce-i mai rămîne lui Piedone e să-și tranzacționeze locul cît mai are timp. Nicușor Dan l-ar fi bătut oricum, căci sondajele preparate, care-l dădeau pe Piedone cîștigător, au început să se scurgă pe zidul realității ca niște zoi. Înfrîngerea lui e și mai clară odată ce Gabriela Firea a intrat în cursă. Voturile pe care le-ar fi primit Piedone de la pesediștii derutați de Cătălin Cîrstoiu merg acum înapoi la Firea, iar lupta de la Capitală se duce între USR și PSD.

Nu-i mai rămîne, așadar, decît gambitul, sacrificiul candidaturii (ajunsă acum inutilă) în vederea unui cîștig mai mare pe viitor. Și el, și Dan Voiculescu au ce pune pe masa PSD-ului, căci retragerea lui Piedone de la Capitală deschide numeroase capitole de profit. Gabriela Firea poate spera la un scor strîns cu Nicușor Dan și ar mai ridica scorul partidului. Piedone ar primi perspective de viceprimar, deputat, senator și partener de combinații cu statul. În plus, și-ar păstra, prin Piedone cel Mic, Primăria sectorului 5. Iar Voiculescu și-ar putea împinge în Parlament, pe listele PSD, o mulțime de aventurieri din fantomaticul PUSL. Bățoșenia pe care încă o afișează Piedone, jurămintele lui de dihor capturat în cotețul găinilor nu-și mai au rostul. A venit vremea tranzacției. Părul ridicat vitejește pe spinare e peruca unui șarlatan.

Sacrificiul, însă, trebuie săvîrșit repede. Piedone se poate retrage la fel cum s-a înfipt să candideze: fără mofturi, cu aceeași nerușinare, fără dramă și fără multe explicații, făcîndu-i pe toți actorii acestei piese căznite să respire ușurați.