Ceea ce s-a întâmplat în Serbia, unde studenții au dat întreaga țară peste cap, și mai ales de pământ cu Vučić și al său sistem corupt, care trăgea țara spre Moscova și o ținea în afara drumului european, nu e ceva ce s-ar putea întâmpla la noi.
Și asta nu pentru că la noi n-ar exista suficientă corupție cât să justifice o mișcare de stradă sau revoltă chiar. Și nici pentru că n-ar exista tendințe politice care vor România aliniată mai degrabă intereselor Rusiei, o realitate care ar putea la fel de bine justifica o mișcare de stradă sau revoltă. Există suficientă corupție, anti-europenism, suficient extremism și suficientă tendință autocrată a clasei politice, suficiente motive pentru ca noua generație să dea de pământ cu întreaga clasă politică și status-quo-ul actual. Dar nu se poate și nu o să fie așa ceva la noi.
Un miracol similar celui din Serbia e imposibil la noi, pentru că sistemul nostru de învățământ e profitabil.
E prost, e corupt și caracterizat de impostură, dar e extrem de profitabil. Noi nu mai avem de mult un sistem universitar și nici un mediu studențesc veritabile.
Avem universități fără să avem cercetare în sensul real. Or, în lipsa cercetării, ce mai rămâne dintr-o universitate decât o școală de fițe în care unii iau salariu și alții diplome?
Avem o tagmă de cadre didactice construită pe model de castă și în mare parte parazitată de politic, căci tot pulică frânarul cu funcție de partid e doctor în ceva și cadru universitar. Sau vrea să ajungă asta. Iar cât timp plagiatul a devenit un modus operandi al promovării academice la noi, nu sunt oare cadrele didactice niște grupuri infracționale organizate?
Avem fabrici de diplome și pușlamale care merg sau nu la cursuri, pentru că ce contează nu e dacă învață sau nu ceva acolo, folositor în viață și lumea reală, ci diploma pe care o primesc. Pentru că în România diploma cântă, iar tăticu și mămica, ori unchiul director, se ocupă să vină și postul odată cu diploma.
O revoluție a mediului academic de la noi, îndreptată împotriva unei clase politice corupte, ar echivala cu o sesiune de autocritică și admirat oglinda.
467 de vizualizări




Un exemplu la articolul dumneavoastră care îl găsesc foarte bun
Ministrul sănătății domnul Alexandru Rogobete la doar 35 de ani a absolvit o Facultate de Chimie, apoi Facultate de Medicină
Generală, Anestezist cu rezidențiat de 6 ani întrerupt și fără examen de Medic Specialist ATI, masterat în Management Social și de
Sănătate, este Doctor în Științe Medicale din 2024 ( teză de doctorat în domeniul Anestezie și Terapie Intensivă).
Domnul ministru declară azi la Rock FM că operațiile chirurgicale pot fi făcute ambulant dat fiind progresele chirurgiei laparoscopice și pentru
bolnavii cronici pentru niște analize și un tratament adecvat, de asemenea poate fi făcut totul ambulator.
Se reduce numărul zilelor de spitalizarefFăcîndu-se astfel economii.
Întrebarea mea vă lăsati tatăl operat de colecist ambulator în anestezie generală dată de un anestezist cu o experiență vastă ca a dumneavoastră
Domnule doctor în stiințe medicale ?