…Trecut-au anii ca antrenori pe șesuri și niciodată n-or să vie iară, căci nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară povești și goluri, jucători, succesuri, ce fruntea-mi de copil o-nseninară…
După 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, fraților, rămăserăm tot sub vraja marelui Mihai „Luce“ Eminescu (FC Botoșani, 1850 – La Steaua București, 1889), acest Dobrin al poeziei românești. Pont pentru pariori: în aceste vremi incerte, dacă aveți cărți acasă, mizați pe poezie – 1 solist, gazdele cîștigă la zero! E mai sigur și mai sănătos să te lași convins de vraja poeziei decît de vrăjelile unor „niște răi și niște fameni“, recte filfizonii și aburicii din „pătura suprapusă“ de FRF la „ăia de vin și fericesc norodul cu chipul lor isteț de oaie creață“.
Na, poftim, crudă fatalitate! Ca tot românu’, insensibil, ne-am întors la oile noastre. Din empireul liricii eminesciene, iarăși ne prăbușim abrupt (bieți muritori de rînd, vai!) „în țărîna grea a prozii“. Epopeea desemnării unui selecționer la Națională, tăticule, depășește granițele literaturii. E greu s-o încadrezi într-un gen artistic anume. Cum s-o denumești mai bine? Roman-fluviu sau roman securist? Telenovelă? Piesă de intrigi? Tragicomedie? Farsă? Pentru aceste nuanțări, mă rog, să-și bată capul teoreticienii… Noi, ca simpli microbiști-practicieni, tot încercăm să descifrăm ce-o fi în mintea lu’ Burleanu și alor lui, cascadorii succesului.
Deci, prima oară au trîmbițat că Naționala se va (re)construi în jurul unui mare „Număru’ 10“, Gică Hagi, acest Rege al mingicăriei, veșnic tînăr și ferice. Regele, explicabil, n-a pus botu’ la vrăjeală. Pe urmă, s-au dus către un portar – Răzvan Lucescu. Aflat sub contract, Răzvan s-a spălat imediat pe mănuși. A durat mai mult povestea cu Dan Petrescu – prodigios, polivalent, acoperea toată banda dreaptă, ori ca fundaș, ori ca mijlocaș. Nu le-a ieșit nici combinația cu Dan. Ca rareori în cariera de mare jucător, sobrul mijlocaș László Bölöni a ezitat. Azi, luni dimineață, Loți pare să spună și el „pas“. Ar fi, pentru FRF, a patra propunere refuzată. Da’ stai așa, că nu-i chiar așa… Acum ne-am prins.
De fapt, junta de la FRF a purtat discuții pentru definirea unui prim 4. Vor mai fi alte șapte discuții, pînă se va limpezi 11-le de bază pentru echipa națională. Pe la începutul și mijlocul anilor ’60, atunci cînd România juca la fel de slab, Naționala n-avea un singur selecționer. Era condusă de un colectiv de antrenori federali. Pentru a dezminți întemeiata idee că-i formată doar din oameni recenți, onor conducerea FRF se întoarce în trecut. Practică temporizarea – la fel ca pe vremea lui Nea Angelo Niculescu. Ne-am gîndit și noi la niște oameni care, de-a lungul timpului, au avut o bogată experiență la echipele noastre naționale – ca antrenori, ca jucători sau ca ambele. Ca să nu se mai încurce ferefeul în guvernanța-i cooperatistă, uite, venim cu o propunere constructivă, gratis. Iată și propunerea pentru postul de selecționer:
M. Lucescu – Contra, C. Dinu, Olăroiu, D. Munteanu – D. Petrescu, Bölöni, Iordănescu – Hagi, Pițurcă, Mutu.
Ei, ce părere aveți? Formula este, desigur, oricînd perfectibilă. L-am ruga pe Rege să joace mai în față, pen’ că ne gîndim la un stil superofensiv, așa cum visa Mirel Rădoi, săracu’. Desigur, Mircea Lucescu ar fi mai calificat pentru jocul de atac pe partea dreaptă, dar omu’ a declarat că nu mai vine la Națională, asta e… Am apelat și la Dorinel din Liga 3, de la Oțelul – doar pentru a suplini endemicul deficit național de fundași stînga. Astfel, în fața oricărui adversar, putem avea șanse. Dacă nu-i batem cu jucătorii de astăzi, îi batem cu antrenorii!
„Iar timpul crește-n urma mea… mă-ntunec!“ Concomitent cu Ziua Culturii Naționale, am comemorat și Ziua Inculturii Naționalei. Eminescu să mă judece – atît la Comisii, cît și la TAS. Hai România!