Caţavencii

Fiind băiet, păduri nu defrișam

Defrișările ilegale par că sunt „chestia” noastră. Noul Dracula pe care încercăm să-l promovăm, ca să scoatem bani, să creștem turismul, să ne dezvoltăm.

Nu știu dacă ați observat, dar în fiecare zi apar câteva reportaje cu tăietori ilegali. Iar asta doar pentru că sunt tăietori ilegali peste tot, la tot pasul. După cum, dacă ieși pe stradă și stai pe marginea drumului o zi întreagă, sigur dai peste un TIR plin cu lemne care nu are nici un act. Tăietorii ilegali de păduri sunt cea mai puternică instituție a ultimilor 30 de ani. Nu a fost prinsă, destructurată nici o astfel de organizație. Nu am văzut vreun convoi de TIR-uri pline cu lemne tras pe dreapta, cu șoferii încătușați.

Cu toate acestea, zilnic dispar hectare și hectare, zilnic acestea trec ilegal peste graniță.

Pădurarii sunt cea mai mare glumă și cea mai tristă din toată țara asta.

Practic, avem niște oameni trimiși la moarte. Țin să vă anunț că mor foarte-foarte puțini pădurari în raport cu ce înseamnă mafia lemnului și ținând cont de dotările pădurarilor. Ideal ar fi să nu li se mai dea arme, pentru că ele devin principalul pericol pentru ei.

Sunt cinci pădurari morți în ultimii ani și tot ce se întâmplă sunt niște dosare penale in rem și infinite urmăriri penale. Nici copiii nu te cred dacă le spui că aceste grupări ilegale de tăietori de lemn sunt de capul lor și nu au protecție din partea băieților la costum.  Cert este că, în ultimii 30 de ani, defrișările ilegale și mafia lemnului nu și-au făcut loc nici în programele de guvernare, nici în ședințele CSAȚ.

Exit mobile version