S-o luăm de la un capăt: e frumos, e soare, e ziua nunţii, ce poate să meargă rău? Să se îmbete cui domnişoarele de onoare şi să sughiţe în timpul slujbei? Să te ciupească popa de fund? Nici vorbă, că doar sîntem pe finalul anilor ’60, cînd lumea e mult mai serioasă şi conştiincioasă. În schimb, nu te mira dacă un glumeţ cam neinspirat goleşte un cartuş în mire, proaspăt ieşit cu tine la braţ de la cununie. Poftim???
Aşa simplu: pac-pac, l-au ciuruit. Bravos naţiune, halal să-ţi fie: nici n-ai apucat să te bucuri că ai ales un mascul zdravan, deci are şi sufleţelul tău de succubus cui să-i mănînce zilele ani de-a rîndul şi uite că vine un tîmpit şi-ţi strică jucăria. Păi nu să mori de nervi? Păi mori, adică, mă rog, încerci, dai greş şi treci la chestii mai interesante, pentru că nici un film dedicat lui Alfred Hitchcock nu admite personaje stupide. Mireasa (Jeanne Moreau) revine la sentimente mai bune pentru o psihopată dornică de răzbunare: cei cinci vinovaţi vor fi vînaţi, hăituiţi, încolţiţi şi omorîţi fără milă, dar cu mult sadism şi originalitate.
Aici e momentul în care vor mustăci unii, supăraţi că monsieur Truffaut nu le explică modul în care tanti a făcut rost de lista celor cinci asomabili. Prima explicaţie care-mi vine minte e că ăsta e un film pentru oameni mari, preocupat să reconstituie cu mare artă adevărul din flash-back-uri şi mărturii înaintea morţii, să strecoare atmosfera ca un ninja în sufletul privitorului şi s-o lase pe Jeanne Moreau să facă un rol bestial. Personal, nu cred că există înlănţuiri de cuvinte care să descrie cît de cît decent ce magie dezlănţuie actriţa pe ecran.
Adaug că nici scenariul, muzica şi, evident, regia nu se lasă nici măcar un milimetru mai prejos, vă promit printre rînduri un festin în care drama şi thriller-ul sînt preparate ca la carte, dau de înţeles că de aici şi-au tras seva cel puţin două filme foarte populare în era ceva mai contemporană (Basic Instinct şi Kill Bill) şi cred că un cinefil civilizat are deja destule motive să tragă chiulul de la muncă. Cît priveşte generaţia ’90, pentru ea am un motiv mult mai bun: Jeanne Moreau e, în mod indiscutabil, termenul frantuzesc pentru ultimate badass. Chuck Norris are pijamale cu Jeanne Moreau. Clar?
La mariée était en noir, Franta, 1968. R: François Truffaut. Cu: Jeanne Moreau, Jean-Claude Brialy, Michel Bouquet. Nota IMDB: 7,3. Pe Cinemax, ora 15.50