Caţavencii

Filosof existențialist, concediat de la Ministerul Sănătății după ce a spus că tot murim până la urmă

Cinism cât cuprinde la Ministerul Sănătății, acolo unde un funcționar, de profesie filosof existențialist, a atras atenția că deficiențele sistemului medical chiar nu contează, pentru că vom muri cu toții până la urmă și nimeni nu va mai ști peste trei generații că am existat vreodată.

„Hai să fim serioși, problemele cu cardul de sănătate sunt o nimica toată pe lângă lipsa de sens a vieții în acest univers orb în fața suferinței noastre”, a mai spus filosoful de la Ministerul Sănătății.

El a adăugat că toate tratamentele pe care le-ar putea plăti statul din bugetul pentru Sănătate sunt exagerat de scumpe, dacă ținem cont că viața oricum n-are nici un sens. „Da, să zicem că pacientul se vindecă. Și ce dacă? Ce o să facă pe urmă cu viața lui? Vă spun eu: nimic, pentru că orice ar face ar fi la fel de lipsit de valoare, pentru că nici acțiune nu e valoroasă în sine în această lume pentru care omul e doar o umbră trecătoare.”

Exit mobile version