Caţavencii

Flori de păr

Se poate şi mai rău decît să ai în păr gel organic, ca instalatorul: lipeam ceva cu prenadez, am scăpat o piesă pe jos şi m-am băgat în patru labe, s-o recuperez. Cît mă moşmondeam pe-acolo am dat cu spatele în birou şi l-am zgîlţîit, cutia cu prenadez s-a răsturnat, iar conţinutul mi s-a scurs pe cap, în păr.

Nu vă zic cum, în cît timp şi cu ce am reuşit să mă curăţ, fiindcă sper să nu păţiţi aşa ceva! Pînă la urmă, a ieşit şi am început să semăn cu pozele din acte. Mai groaznic a fost în urmă cu nişte ani, cînd făceam baie, am încurcat bureţii şi m-am frecat peste tot, inclusiv în zonele delicate, cu cel pe care turnasem soluţie foarte caustică, de curăţat piatra şi depunerile de pe gresie, faianţă şi robinete!

Publicat în Cațavencii, nr 45, 14-20 noiembrie 2012

Exit mobile version