După ce ne-am înzestrat armata cu resturi de F16, rămase mici unor state mici de prin UE, în timp ce Spartanul e pus la punct să-l care pe președinte unde e nevoie, Armata Română continuă procesul neîncetat de punere la punct a dotărilor cu care îi vom lua prin surprindere până și pe cei mai mari dușmani. Avem în dotare niște super-elicoptere, IAR 330 Puma, conserve zburătoare încă din anii ’90, fabricate sub licență franceză, pe care le tot reparăm și modernizăm. Câte mai avem, căci multe n-au prea rămas după accidente precum cel din 2001 de la Titu, 2007 la Ungheni, 2013 lângă Bacău, 2014 lângă Sibiu și, mai recent, cel prăbușit în 2022, în Constanța, care plecase în căutarea altui super-aparat de zbor, MiG 21 LanceR, dispărut de pe radar, și care a costat la final nu mai puțin de șapte vieți. Ei bine, asta avem, cu asta lucrăm, asta modernizăm.
După ce, anul trecut, Armata plătea o poală de bani pentru echipamente de localizare, destinate acestor elicoptere, anul ăsta s-a trecut la piese de schimb și echipamente, contractul fiind scos la mezat pe 22 decembrie 2025, pentru suma de 76.248.615 lei plus TVA. A fost organizată chiar și un fel de achiziție publică, în sensul că s-a negociat intens cu IAR SA Brașov și s-a bătut palma pentru exact suma estimată. Ce-i drept, nici nu prea aveam de la cine altcineva să luăm piese de schimb și alte cele, căci nu prea mai există fabrici de conserve în industria militară din ziua de azi. Practic, statul și-a dat singur un contract pentru a cârpi aceste conserve cu elice, ca mai apoi să poată spune că, iată, avem firme de stat din industria de apărare care fac profit, căci IAR a făcut, în 2025, aproape 17 milioane profit. Iar banii ăștia, desigur, se contabilizează la investițiile în înzestrarea Armatei, la acel 2, 3 sau 5% cât ne-am asumat că investim.