E foarte probabil ca, pentru a-și arăta forța de negociere, băncile să-și deschidă și un departament de lei în cușcă. Nu de alta, dar legea dării în plată, așa, ca principiu, face rău la biznis.
Directorul general adjunct al BRD, Didier Colin, a început deja să plătească polițe: “Nimeni nu îndrăznește să vorbească despre cele mai grave scenarii pentru România, chiar dacă este ușor să vedem ce s-a întâmplat în situații similare. De exemplu, criza din SUA a făcut ca băncile să devină proprietare pe cartiere întregi de locuințe aparținând clasei mijlocii”. Așadar, România ar putea fi focarul unei următoare crize a creditelor ipotecare. N-am învățat nimic. Dar, stați, e doar începutul. Didier Colin continuă: “Pentru că băncile nu erau pregătite pentru o astfel de situație – să administreze volume uriașe de proprietăți imobiliare –, cartiere întregi au rămas pur și simplu pustii, conducând la dezastre sociale la nivel local și regional. În același timp, spirala falimentelor generate de înghețarea pieței creditului ipotecar a lovit multe sectoare economice – de la cel imobiliar până la construcții și transporturi, distribuție, bricolaj sau chiar profesii liberale precum arhitecții sau inginerii structuriști”.
Aici e multă minciună ordinară și multă prostie extraordinară.
1. Băncile au rămas cu imobile pentru că au îndatorat dincolo de limite nu clasa de mijloc, ci partea de jos a clasei de mijloc americane. Și nu creditele în sine au pus presiune pe această îndatorare, cât piața de obligațiuni și derivatele gen CDO etc.
2. Americanii trebuiau îndatorați pentru că se ajunsese în punctul în care jocurile mai aveau sens doar dacă piața imobiliară era în creștere. Oameni care aveau ipoteci erau asaltați de refinanțări. Așa s-a ajuns ca o familie de americani cu venituri de 30 de mii de dolari pe an să aibă două case, adică două credite ipotecare. Așa s-a ajuns ca, din 2005, creditele ipotecare să fie fără avans și cu o dobândă foarte mică în primii doi ani. Dar acei primi doi ani, ciudat, au trecut repede, mai exact, în fix doi ani.
3. Asta nu se putea întâmpla fără complicitatea agențiilor de rating gen Moody’s sau S&P. Obligațiuni cu rating BBB erau transformate în triplu A peste noapte.
4. Amenințarea domnului director adjunct e pe față: se va prăbuși totul – adică nu vor avea de pierdut băncile, ci construcțiile, bricolajul, arhitecții etc. Dar să nu uite că datoriile băncilor și ale instituțiilor financiare care au creat bula din 2008 au fost transferate statelor, adică cetățenilor împrumutați și înainte de 2008. Și să nu uite că, la nici un an de la declanșarea crizei, conducerile băncilor și instituțiilor care au declanșat-o erau, din nou, pe prime de milioane.
Zi-le, domnu’ Didier: “Aceste mecanisme sau legi de «plată în natură» au provocat cea mai gravă recesiune la nivel mondial după criza din 1929. Aceiași factori toxici tind să provoace aceleași rezultate toxice și probleme profunde cu efecte cronicizate”.
Trebuie să ai imense rezerve de nesimțire și de tupeu ca să spui așa ceva.