Nu-mi amintesc s-o fi văzut pe Gabriela Adameșteanu exasperată. Iritată și indignată, de multe ori. Despre exasperările ei recente, cînd ceea ce se întîmpla în România i s-a părut prea de tot, mi-a vorbit ea în acest interviu de ținut minte.
Cristian Teodorescu: Cînd scrii, scrii, dar cînd nu scrii ce faci ca să nu-ți vină să te urci pe pereți?
Gabriela Adameșteanu: N-am dependență la scris. Scriu doar cînd încep un roman, dar și pe ăla pot să-l întrerup cu lunile, cu anii. România are o boală cronică și îi tot revine pentru că nu și-o tratează Altfel arunc niște note scurte, am caiete peste caiete din care n-am pescuit tot, și probabil nici nu voi reuși. Scriu și în gînd, uneori țin minte, alteori nu, și-atît. M-ai întrebat dacă nu sînt agitată cînd nu scriu, nici pomeneală! Am și debutat tîrzior, prima carte la 33 de ani, nu mă grăbisem deloc. Am fugit toată viața de scris, și uneori, cînd m-am lăsat prinsă, am scris și pe urmă am fugit iar. Unde? În viața mea, firește, nu c-ar fi fost o viață nemaipomenită, nici gînd. Probabil fiindcă sînt scriitoare, nu scriitor, cu toate că asta îmi doream, am și spus-o, vreau să fiu scriitor, nu scriitoare!, ceea ce în epoca feministă de acum nu e „pe linie“. Încerc să explic de ce am fugit de scris în cartea pe care sper s-o public în vara asta, Meserii nerecomandate femeilor. E plin de scriitoare care au scris cîte ceva și s-au lăsat de meserie. Al. Cistelecan a adunat o parte din ele, toate poete, sub titlul Fete pierdute, și le-a desenat un profil rapid cu condeiul lui, incomparabil și… ascuțit. În ultimii douăzeci de ani, n-a mai ținut cu fuga de literatură, așa că mi-am acordat plăcerea să scriu, fiindcă, de fapt, îmi place să scriu.
C.T.: Cum ai trecut prin campania electorală?
G.A.: În lunile alea, scrisul era ca și cînd n-ar fi existat niciodată. Iar tensiunea enormă în care am trăit pînă s-au anulat alegerile e de nepovestit. Pe de o parte agitația, inclusiv a mea, era la paroxism, pe de alta am avut un sentiment de déjà-vu, eu am mai trăit asta, dar cînd? Păi, în decembrie 1989, pe urmă cu toate mineriadele, n-o uit nici pe cea din 1999, cînd se goliseră vitrinele magazinelor de pe Calea Victoriei în așteptarea năvalei minerilor, susținuți de Vadim Tudor și Iliescu. Și, în mai mici proporții, derivele antieuropene ale lui Dragnea! La începutul campaniei electorale, a ieșit Iohannis să spună că totul e în regulă, dar nu părea să fie, și m-a sunat o prietenă mai tînără, generația copiilor noștri, să mă întrebe îngrijorată: ce facem? Nu mă întreba pe mine, i-am spus, mai salvați și voi România, v-a venit rîndul, noi am tot salvat-o, i-am spus. Și pe urmă a apărut iar Iohannis, și-a cerut iertare, n-a spus de ce, dar am înțeles că e groasă și nu mi-a mai ars de rîs, el n-a mai ieșit după aceea, dar toată lumea gonea pe Facebook, distribuiri, pe telefoane, pe WhatsApp, ce zice unul, ce surse ai, ce procente, nervi și procente, și informații. Și întrebarea: ce fac ăștia!? Unde ne duc? Ce-au păzit pînă acum? Coșmarul de pe lume! Între cei mulți cu care vorbeam în zilele acelea era un bărbat care trecuse prin tot ce era mai rău, închisoare, tortură, pierderea familiei, sub comuniști, își reconstruise viața de la zero pînă la performanță, un om inteligent și dur, jurist de meserie, care după amînarea alegerilor mi-a spus: e bine, acum, e fundamentată anularea, dar pînă la asta, n-am dormit nici o noapte o săptămînă! Cîți oameni din țara asta care făcuseră cîte ceva nu dormeau și-și strîngeau bagajele să plece oriunde vedeau cu ochii?! Eu am vrut să mă fac medic; ca amatoare, îmi ies diagnosticele, și acum am ajuns la concluzia că România are o boală cronică și îi tot revine pentru că nu și-o tratează, nu-și ia medicamentele!
C.T.: Umberto Eco avea o părere teribil de proastă despre rețelele de socializare. Observa că orice tîmpit poate face albie de porci la liber pe oricine.
G.A.: Umberto Eco nu e singurul cu părerea asta, și nici n-a apucat să vadă tot răul pe care îl vor mai aduce rețelele. Poți să-ți închizi contul, poți să reclami, dar rețelele au să rămînă și după ce murim noi, sînt ca încălzirea globală! Și despre ea ai o părere proastă, dar ce poți să faci? Mai pui niște pomi, mai desalinizezi apă, mai oprești niște emisii, dar astea costă și încălzirea globală continuă. Cristi, îmi pui întrebări prea grele pentru o scriitoare, găsește un viitorolog, dacă mai există meseria asta, să-ți spună cum gestionează ei amenințările prezentului și viitorului. În comunism își spuneau futurologi, au făcut modele și analize matematice, studii de sociologie, cluburi și conferințe, dar căderea Zidului i-a luat prin surprindere, total nepregătiți.
C.T.: De ce le-or fi plăcînd unor intelectuali, printre care mai sînt și scriitori, așa-zișii suveraniști băștinași?
G.A.: Or fi și scriitori, nu-i știu. Explicațiile simple sînt cele mai bune, eu așa cred. Unii dintre ei sînt cointeresați, n-am nici un dubiu. S-au ratat după ce au avut poziții și nu vor să-și treacă ratarea în contul lor. Sînt ziariști din comunism sau postcomunism, ajunși la pensie sau aproape de ea, adunați într-un club de presă care distribuie harnic narativele rusești, despre UE, războiul din Ucraina etc. Piața lor a mers cel mai bine în ultimii ani, mînă în mînă cu antivaccinismul. Am ascultat cîțiva ani înainte de aceste alegeri dezinformările la radiourile și podcast-urile lor și mă întrebam: de ce îi lasă să otrăvească mințile oamenilor? Îi lăsau fiindcă alții sînt infiltrați în toate structurile statului, fiecare cu motivarea lui, iar Rusia n-a plecat niciodată de aici, a spus un jurnalist pe care îmi place să-l citez, Emilian Isăilă. Fiecare categorie profesională are nemulțumiții ei, unii au deja averi, dar sînt nemulțumiți de cei care au averi și mai mari. Am vrut capitalismul, dar nu știm cum e cu el. Nu pot să scriu romanul ăsta, ți-l las ție.
C.T.: Cum s-o putea dialoga cu cei care sar la bătaie sau amenință dacă nu le convine ce spui – nu tu, ci în general?
G.A.: Cu această categorie, cam extinsă în ultima vreme, trebuie să dialogheze polițiștii și psihologii (apărați de polițiști), parlamentarii să facă legi mai aplicate, judecătorii și procurorii să respecte munca celorlalți și să nu le dea drumul fără motiv.
C.T.: Cum te aperi de minciunile din mass-media?
G.A.: Nu mai sînt interesantă pentru mass-media specializată pe minciuni de cînd nu mai sînt în presă. Dar în 1999 am fost o astfel de țintă, și n-am mai avut altă soluție decît să intentez două procese de presă. Am ales pe urmă doar pe cel cu Cristoiu, cu cele mai violente insulte, și după cîțiva ani și un recurs în anulare, l-a cîștigat cel de al treilea avocat al meu (George Mușat). Ceilalți doi avocați anteriori îl pierduseră: primul, Florin Costiniu, ajuns apoi șef al Secției Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție și ulterior condamnat pentru corupție și trafic de influență în procesul lui Cătălin Voicu, m-a tras pe sfoară. A doua, Monica Macovei, viitor ministru de Justiție și candidat la prezidențiale în 2014, mă lăsase baltă după prima rundă. Și cu plata cheltuielilor de judecată pe cap.
C.T.: Ai vreo metodă prin care să-ți păstrezi seninătatea în vremurile astea?
G.A.: Seninătate în vremuri tulburi cînd tot ce ai construit, mult, puțin, se duce pe apa sîmbetei? Cine sînt cei care rămîn senini? În noiembrie trecut, o prietenă de-o viață îmi tot povestea despre flori și îmi spunea: stai liniștită, o să iasă cine trebuie, în timp ce începuse deja votul din diaspora și ieșea Georgescu. Hai să vorbim după alegeri, i-am spus, n-aveam răbdare s-o ascult, nici nu mai știam cine e, cu cine vorbesc. Mai degrabă am ce vorbi cu vînzătoarele de la magazinul de încălțăminte din Sinaia, impresionate de cît de frumos vorbește și arată Georgescu, „ca un președinte“. Sau cu instalatorul care îmi spunea, cu emfază, că Georgescu este profesor universitar la Pitești (într-adevăr, a fost cîțiva ani și nu mă mir, orașul meu adoptiv are o ciudată tradiție, n-a fost acolo și experimentul Pitești?!). Nu sînt senină nici acum și nu mai am ce vorbi cu colegul, fost diplomat, care mi-a spus cu seninătate că nu merge la vot, n-avea alegere între George Simion și Nicușor Dan. Ori fostul înalt funcționar ICR recent pensionat, care îmi ținea condescendent discursuri despre cum va fi schimbarea cu Georgescu…