În cea mai grea zi a bătăliei de la Mărășești, generalii Constantin Scărișoreanu și Stan Poetaș și-au unit arta militară și au repurtat o victorie ce avea să fie înțeleasă abia mai tîrziu. Nici unul nu a știut de celălalt, amîndoi au luptat după regula priceperii și curajului. Faptele li s-au împletit în acea curgere armonioasă a războiului și a morții, iar faimele lor s-au salutat de la distanță, urmîndu-și apoi fiecare drumul, în deplina necunoaștere a trecerii celuilalt. Abia istoria militară a putut stabili cum au conlucrat fără să știe unul despre celălalt și cum au trecut fiecare mai departe pe culoarul destinului său.
Dacă Stan Poetaș a fost eroul roșu în obraji, îndrăgostit de viață și de țară, generalul care își comandă soldații din prima linie, patriotul care lăcrimează la vederea drapelului, dar și a plăcintelor cu poale-n brîu, Constantin Scărișoreanu a fost ofițerul dedicat rigorii și științei militare, profesorul de război care și-a cîștigat bătăliile cu rigla și compasul.
Scărișoreanu s-a născut la Rucăr, în 1869, în epoca oieritului, a tunsului, mulsului și transhumanței, cînd cele trei specii principale din zonă – omul, lupul și ursul – își clădeau existența în jurul stînei. Seară de seară, sătenii erau nevoiți să se organizeze pentru paza turmelor, așa că viitorul general a putut observa de mic tehnicile de momire și jupuire a adversarului. Constantin Scărișoreanu a absolvit, pe rînd, Liceul Militar din Iași, Școala Militară de Ofițeri, Școala de Aplicație de Artilerie și Geniu și Școala Superioară de Război. Peste tot și-a impresionat profesorii și comandanții prin extrema lui dedicație științifică. Sublocotenentul Scărișoreanu era riguros ca matematica și plin de cunoștințe ca dicționarul Larousse. Inteligent și rece, meticulos și precis, el a fost alocat repede misiunilor de stat major, unde a strălucit ca un ceas elvețian aurit. A predat ani buni la Școala Superioară de Război, fiind considerat cel mai bun profesor din toate timpurile.
Războiul l-a găsit înaintat la gradul de colonel, în fruntea batalionului de infanterie Călugăreni. A fost trimis să apere Dobrogea în septembrie 1916, lucru care i-a reușit în mare măsură, chiar dacă, pînă la urmă, după dezertarea rușilor, armata română a trebuit să se retragă. Dar în bătăliile de la Caraomer, Amzacea și Topraisar, schemele lui savante de război au respins unități germane de elită și au pus pe fugă batalioane turco-bulgare. Deși Dobrogea a fost cedată ca urmare a dispariției aliatului rus, Constantin Scărișoreanu și-a primit medaliile și avansarea la gradul de general de brigadă pentru felul cum a reușit să zdruncine încrederea în sine a lui Mackensen.
În bătăliile de la Argeș și Neajlov pentru apărarea Bucureștiului, generalul Scărișoreanu și-a arătat din nou știința, oprind, respingînd și capturînd mari unități germane. Iar un an mai tîrziu, la Mărășești, în fruntea Diviziei 9/19 Infanterie și a aceluiași batalion Călugăreni, a contribuit la rescrierea unei istorii ce părea gata scrisă.
În 1918, în apogeul gloriei militare, copleșit de decorații și recunoștință, generalul Constantin Scărișoreanu s-a retras dintr-o dată în tihna vieții de civil, pe care a încheiat-o în 1937, la douăzeci de ani de la ultimul ordin de atac.