A apărut și premierul Nicolae Ciucă pe lunga listă a concetățenilor noștri cu pretenții și cu funcții înalte, care și-au rostuit doctoratul pe bază de hoții. Generalul în rezervă și-a tras doctorat în tinerețe, la Universitatea Națională de Apărare. Jurnalista Emilia Șercan e cea care l-a dat de gol pe premier. Și tot ea a băgat de seamă două chestii. Că pînă nu există o plîngere oficială că a plagiat, gheneralul poate sta liniștit. Și că atunci cînd N. Ciucă s-a adresat Universității Naționale de Apărare să-i verifice lucrarea, din greșeală sau dinadins a greșit ușa. Universitatea cu pricina, indiferent ce-ar zice, doar și-ar da cu părerea. N-are atribuții oficiale pe partea cu plagiatele. Instituția care dă verdicte în asemenea cazuri e Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, acolo trebuia să se ducă gealul, nu la „Carol I“.
N-o fi știut, săracul! – ar zice apărătorii drepturilor omului de a plagia nepedepsit. Dar dacă n-a știut nu putea Ciucă să întrebe pe careva de la Educație, ca șef de guvern ce e: „Uite, Gicu, mă acuză una de plagiat. Un’ să mă duc să-mi repar onoarea?“. El a dat fuga de unul singur la cine nu trebuie și s-a dat lovit în aripa unde-și ține onoarea. Cînd premierul României nu e în stare să nimerească ghișeul potrivit în cazul lui, cum s-o fi descurcînd el în cazul României?
Cine și-a exersat privirea pe probele aduse de Emilia Șercan, printre care și niște rectori de universități care-și merită pretențiile, au zis că generalul a plagiat. Tot așa a zis și profesorul Mircea Dumitru, care e vicepreședinte la CNATDCU, instituția căreia ar fi trebuit să se adreseze N. Ciucă, dar n-a făcut-o.
Ce aflăm însă cu ocazia asta? Că CNATDCU nu poate să se sesizeze cu de la sine putere ca să verifice dacă o lucrare e plagiată. Adică e un cîine de pază cu lanțul scurt, să nu deranjeze hoții în drumul lor dinspre cotețul găinilor. Și, iertată fie-mi comparația, CNATDCU, ca și cîinele de pază, latră de pomană dacă nu apare cineva care să-i reclame pe plagiatori. Iar ca să fie reclamația luată în serios, reclamantul trebuie să prezinte probe. Or, biblioteca unde și-a depozitat Ciucă opul s-a opus cu strășnicie ca Emilia Șercan să facă oficial cópii după lucrare. Deci, canci probe! Fiindcă pînă se poate prezenta copia corpului delict, reclamantul n-are la dispoziție decît textul anchetei făcute de Emilia Șercan. Cum ar veni, cuvîntul ei împotriva cuvîntului eventualilor avocați ai lui N.C., care pot s-o flituiască cerîndu-i să arate „docomentul“ pe care se bizuie. Și generalul ce face? Ca-n schița lui Caragiale, nu se grăbește.