Caţavencii

Gheorghiță cu luminiță

Dacă e 23 aprilie, e Sfântul Gheorghe! Dacă e Sfântul Gheorghe, sunt petreceri la Gheorghiți, Ghiți, Gigi, Gici etc. Dacă sunt petreceri, apar incidente, sărbătoarea fiind legată și de diverse credințe*, cum ar fi cea că, în noaptea respectivă, joacă flăcările peste comori. Pe fondul consumului, unii își amintesc de asta, spun „Ține-mi berea!“ și ies să caute luminițe, să sape sub ele și să dezgroape tezaure cu care să-și plătească din datorii. Că „unde sapă sapa locul sare din pământ norocul“. Pentru a evita micile neplăceri, de la cucuie la amenzi și chiar mai rău, ar fi cazul să învățăm din experiența acumulată de compatrioți de-a lungul vremii:

Dacă v-a plăcut, citiți mai multe aici 🙂

 

Exit mobile version