Dacă spuneţi cumva că în România se defrişează la blană, cu siguranţă vreun purtător de cuvânt lemnos de la Regie, adică de la Romsilva, o să vă dea peste bot, încercând să demonstreze că avem păduri să ni le punem şi în cap. Băgaţi o tură prin codrul cu care ar fi trebuit să fim fraţi şi vă veţi convinge că lucrătorul silvic, adicătelea profesionistul care vede în hectarul de pădure doar metri cubi de lemn şi kilograme carne vânat cu păr sau pene, este dăunătorul natural al ecosistemului forestier.
El, silvicul, protejând pădurea de ea însăşi cu drujba în mână, este şi principalul administrator al ariilor protejate, iar una dintre acestea este Delta Dunării. Aici – o să râdeţi – e Rezervaţie a Biosferei, un teritoriu unde destinul somnului se împleteşte cu volţii din bateria braconierului electric iar seva copacului de pe grind cu uleiul din motoarele utilajelor lucrătorilor forestieri. Astfel definită, Biosfera este pregătită să facă faţă, cu toată biodiversitatea ei protejată, ajungerii la maturitate a pădurilor de plop plantate pe vremea lui Ceauşescu pe terenurile îndiguite. Romsilva, ca administrator care nu vrea să-şi murdărească mâinile, scoate la licitaţie executarea sumară a acestor plantaţii şi astfel se face că barjele cu lemne au devenit o imagine la fel de comună în Rezervaţie ca cea a pelicanilor. Colonia băieţilor cu cizme de cauciuc şi pufoaice lipicioase, odată instalată pe grind, dă drumul la drujbe şi greifere, mai întâi printre sălciile de pe mal, pentru a face loc barjei care încarcă marfa. Cum Romsilva are drept de viaţă şi de moarte asupra întregii clorofile din Delta Dunării, tuturor copacilor de aici le va veni rândul la licitaţie, cu drujbă şi utilaj. În urma acestor exploatări rămân gunoaiele coloniei forestiere, malurile sluţite şi hectarele defrişate unde Romsilva va pune – aţi ghicit! – tot plop. Plop repede crescător, pentru că licitaţiile nu pot aştepta. M-am plimbat weekendul trecut pe un astfel de mal, aflat sub incidenţa convenţiilor internaţionale ecologiste pe care România le-a semnat cu mare fast în efortul de a-şi consolida opţiunea pentru valorile europene de mediu, ca să folosec limba silvică a profesioniştilor din diplomaţie. Am fost întâmpinat de un flăcău în salopetă albastră care m-a luat la întrebări în legătură cu scopul şi durata plimbării pe un mal unde lucrează o firmă particulară. Cum ne aflam pe domeniul public al Rezervaţiei, am imortalizat totuşi figurile prietenoase al colegilor săi în speranţa că vor atrage tot mai multe turiste japoneze, mari amatoare de birdwatching în natura sălbatică a Deltei Dunării. Chestie care, după unii, ar fi putut să mă coste o secure înfiptă pe post de nălucă în miezul ecologiei mele de lansetist aflat în plin sezon al pescuitului de ştiucă.
Publicat în Cațavencii, nr 45, 14-20 noiembrie 2012