Ștefan, Nicolae, Radu și Alexandru. Aceștia au fost frații Golești, fiii marelui cărturar Dinicu Golescu. S-au născut în primele două decenii ale secolului al XIX-lea, într-un cult al bunei educații și într-un castel ocrotit de înfricoșătoarea avere a bunicului.
Frații Golești aveau un văr, Alexandru Arăpilă, obținut cu ajutorul unei țigănci. Nu se știe nici azi cum trebuie interpretat cuvîntul roabă: să fi fost starea de sclavie în care se afla piranda sau poziția în care a pus-o boierul? Dar dubii legate de originea copilului nu existau. Alexandru Arăpilă era negru ca populația din Ciad și, ca să poată fi deosebit de vărul său, i s-a spus ăstuia din urmă Alexandru Albu.
Educația i-a dus pe tuscinci Goleștii la Paris, München și Geneva, într-un moment în care ideile iluministe se uscau la soare în piețe și toată lumea gusta din ele. Europa fierbea în ibricul burgheziei și aștepta împușcăturile care urmau să-i clarifice viitorul.
Frații Ștefan și Nicolae au îmbrățișat cariera armelor. Cu studiile lor de filozofie și estetică reușeau adesea să doboare de pe cal întregul regiment, care se prăbușea de rîs ori de cîte ori Goleștii țineau pușca invers. Nu e de mirare că n-au trecut de gradul de maior, ci faptul că au ajuns, totuși, pînă acolo. Pe partea filozofică însă, lucrurile stăteau cu totul altfel. Frații Golești erau tobă de carte și umpleau saloanele boierești cu cele mai subversive lozinci iluministe.
Contribuția lor la Revoluția de la 1848 a fost mai materială decît te-ai fi așteptat de la niște anarhiști de bani gata. Au stat mai mult pe la Paris, e drept, dar s-au agitat în folosul cauzei ca niște nebuni. Și-au presat familia să-și stoarcă moșiile de bani, apoi să-și vîndă cîteva proprietăți pentru ca armata generalului Magheru să aibă, pe lîngă opinci, dizenterie și tunuri cu tragere spre înapoi, și cîteva archebuze care să nu-și împuște stăpînii.
Cînd a fost înființată societatea secretă “Frăția”, toată lumea a crezut că e vorba de frații Golescu. Nu erau ei, ci vărul lor, Golescu Arăpilă, înconjurat de frații Rosetti și de alde Bălcescu, Ghica și Christian Tell, care nu-și luaseră frații cu ei. Arăpilă marchează prezența primului bărbat de culoare în conducerea unei mișcări revoluționare, după răscoala lui Napoleon cel Negru din Haiti.