Caţavencii

Guvernul Bolojan: “Degeaba suprataxăm cîștigurile din jocuri de noroc dacă românii insistă să piardă ca să fenteze statul!”

Iată unde duce educația matematică precară: deși calculele guvernamentale dădeau drept sigură salvarea bugetului prin jumulirea pariorilor degenerați, românii n-au înțeles să-și facă datoria față de patrie și păcănele. Autoritățile sînt ferm convinse că sînt ținta unei noi forme de boicot: cetățenii refuză să cîștige ca să facă evaziune fiscală

“În acest moment, dezastrul bugetar a devenit exclusiv vina cetățenilor, pentru că nu cîștigă îndeajuns ca să acopere deficitul. Deja s-a ajuns la nesimțire, pentru că paguba este destul de mare și nimeni nu vrea să și-o asume. Ne gîndim foarte serios, la nivel guvernamental, să introducem o taxă pe pierderi, așa cum ar fi corect. Și să facem păcănelele obligatorii pentru toată lumea!” a declarat premierul Bolojan

Vestea i-a bucurat imediat pe influențări, care s-au mobilizar exemplar pe TikTok să-și arate susținerea față de noua măsură de salvare a țării. “Noi sîntem gata să dăm un exemplu românilor,” au spus ei în cor, citind emoționați din scriptul trimis de agenție. “Sîntem gata să ne sacrificăm oricînd și oriunde, să facem și muncă patriotică dacă va fi nevoie. Dar asta, evident, dacă vom fi plătiți pe măsura eforturilor noastre. Banii înainte!” au explicat ei plini de entuziasm.

S-a părea că și românii de rînd sînt foarte mulțumiți. Întrebați, aceștia au răspuns fără să ezite: “Zarurile vor fi aruncate. Mai rămîne să vedem și în cine”

Acest material este un pamflet.

 

Exit mobile version