Tifosul exantematic a omorît, în 1917, mai mulți soldați decît bătăliile de la Mărășești, Mărăști și Oituz. Cu 300.000 de morți în 1916, față de cei 100.000 de militari căzuți pe front, tifosul a fost cel mai crud adversar al armatei române în primul război mondial.
În 1874 se năștea, la Aldești, județul Buzău, viitorul medic Haralambie Botescu, unul dintre cei care au încercat să-i vină de hac acestei epidemii. Copilăria lui Haralambie a fost senină și ferită de bolile care doborau pe atunci copiii – gripă, pneumonie și tetanos. S-ar spune că viitorul doctor s-a strecurat neatins printre bacilii pe care urma să-i studieze dacă n-ar fi contractat, la vîrsta adolescenței, un streptococ de scarlatină care era cît pe ce să devină ultima lui realizare. Dar frecțiile cu camfor, ventuzele și acatistele date la biserică au prelungit tînăra viață. Haralambie s-a întremat și a continuat studiul corpului uman, început de unul singur în căpițele de fîn și extins apoi pe mîndrele satului.
Și-a continuat studiile la liceul din Buzău și, apoi, la Facultatea de Medicină din București. Haralambie Botescu nu s-a mulțumit să trateze pacienți, ci s-a pus în slujba întregului sistem medical românesc, formînd instituții și servicii sanitare. A trebuit, pentru asta, să intre în Partidul Național Liberal, să devină primar adjunct al Bucureștiului, dar efortul i-a fost răsplătit. Haralambie a înființat o rețea de dispensare, a introdus în școli cabinetele medicale și a reorganizat serviciul Salvării. A întemeiat Institutul de Fizioterapie din Călimănești și Băile Govora. A organizat cantinele pentru săraci, azilul de noapte și, dacă n-ar fi intervenit în viața sa războiul, ar fi rezolvat, mai mult ca sigur, și asigurările de sănătate.
Dar războiul a venit însoțit de apocalipsa lui microscopică, de purici, ploșnițe și păduchi, de viruși și bacterii, de dizenterie, scorbut, holeră și tifos, păstrînd pentru la sfîrșit gripa spaniolă.
Haralambie Botescu a luptat pe front împotriva acestor urgii care năpădiseră populația și soldații. A fost înarmat, din nefericire doar cu spirt, vată și pansament, așa că s-a luptat mai mult cu mîinile goale. A instituit măsuri draconice de igienă pe care le-au respectat doar puținii supraviețuitori. Cînd tifosul a devenit mai agresiv decît artileria germană, Haralambie a pus la punct un sistem de îngrijire a bolnavilor în Iași care a redus numărul morților. Din păcate, el n-a reușit să prindă partea bună a statisticii. În ianuarie 1917, Haralambie Botescu a murit de tifos exantematic. Avea să primească pentru asta o statuie în București și o alta în Băile Govora, pe care, în 2005, hoții au furat-o de pe soclu și au dat-o la topit.