De luni de zile, pe malul plin de pet-uri al Dunării
se clocește ceva. Lent, pașnic, urmând, inevitabil, curgerea domoală a fluviului. Parcă nu te poți grăbi prea tare aici, când cele 17 minorități care-și fac simțită prezența îți împrumută câte puțin din balcanismul lor.
Și totuși, așa încet, proiectele încep să-și schimbe înotătoarele în picioare și să pășească timid pe mal.
La început au fost niște concerte.
Mai de jazz, mai de blues, mai amestecate. Dar lumea nu doar ascultă muzică, mai și citește, așa că au venit și lansările de carte. Iar în mințile câtorva oameni proiectele au început să crească. În jur se întâmplau deja altele, mai mari, mai organizate, mai închegate. Orașul se mișcă, în ritmul lui, dar se mișcă.
Sub un copac rămuros, în lungi seri de primăvară și vară se naște, pe cale naturală, Așezământul cultural Câinele Enot. Undeva tot răsună obsesiv o melodie. E „Câinele Enot”, o excepțională bucată de rock progresiv născută chiar la Tulcea. De fapt, mai departe, în Deltă, dar ăsta-i un amănunt. Micile concerte și lansările de carte nu mai ajung. Se gândește mai amplu, se caută soluții, oamenii vor mai mult. Poate vor obține. Întâi, însă, trebuie dus la capăt un prim proiect. O idee năstrușnică, ceva care combină huzurul, muzica bună și renumele de zurbagii al inițiatorilor. Un nume? Sigur, ne gândim. Ăăăă, „Huzurbagiii” cum vi se pare? Se adoptă în unanimitate. Începe implementarea. Ar fi trebuit, inițial, să fie pe 8 august. Dar nu s-au aliniat planetele. Și nu era sigur că au de gând să se alinieze prea repede. Dar ce înseamnă o lună la scara istoriei? Așa că pe 6 septembrie, după ce cu o zi mai devreme artiștii au sosit în oraș, Huzurbagiii au putut să plece pe ape. Pe un vapor de 60 de persoane, pus la dispoziție de unul dintre cei ce-ar putea deveni un Mecena local, a fost urcat principalul obiect de venerație al zurbagiilor: pianul. Pe lângă el au venit muzicienii, boxele, amplificatorul, chitările și microfoanele. Poeții și-au adus doar cărțile.
Încep să apară și invitații.
Nimeni nu bănuia că se vor strânge atâția, mai ales că trebuiau acoperite și cheltuielile. Mai rar găsești oameni dispuși să plătească pentru propria lor bunăstare spirituală.
Vaporul pleacă aproape punctual din portul Tulcea și o ia agale pe canale, spre lacul Sireasa. În jur nu-i nici un fost guvernator al Deltei, poate de aia atmosfera e OK. Se fac ultimele probe de sunet. E bine. Se montează camerele, se agită spectatorii. Sau se încălzesc. Cu bere sau vin, parte a huzurului programat.
Balul îl deschid poeții. Dan Pleșa și Sorin Gherguț își citesc poeziile mai vechi sau mai noi. Pentru mulți toate sunt noi, ceea ce nu-i rău. Doar de aia se află acolo. Ștefan Caraman, mândria locală atunci când vine vorba de dramaturgie și proză scurtă, citește o nuvelă inedită. Ne jucăm cu o expoziție fotografică restrânsă și itinerantă. Dan spune povestea celor trei poze ce se plimbă din mână-n mână.
Vaporul s-a oprit, fără ca aproape nimeni să-și dea seama. Suntem în apropierea lacului Sireasa. Cântă Paul. Da, Paul Prisada, din Accent. Melodiile lui sunt știute de toți cei de pe vas. Mai puțin una: un colind de Radu Gyr. Un colind la început de septembrie? Da, de ce nu? Pentru că e frumos și pentru că se potrivește. Oricând. Pentru că, de fapt, este o poveste despre colindători mai mult decât un colind în sine.
Paul se întoarce la cameră, căci el este cel care și filmează toată întâmplarea. Huzurbagiii-șefi își ocupă locurile: Sorin Terinte la pian, Alain Godon – voce și Marian Ene – percuție. Urmează aproape o oră, poate mai mult, de Leonard Cohen.
E ireal. Pe Dunăre,
legați de stuf, 60 de oameni ascultă cu respect muzica celor trei. Mai mari în evul ce mi s-a predat or exista întâmplări, dar asta e una dintre cele mai frumoase. Medicul Răzvan Constantinescu, numit ad-hoc membru corespondent al Așezământului, încheie cântarea. Se face târziu, întunericul se apropie, iar vaporul se întoarce în Tulcea. Trecătorii de pe faleză probabil că nu înțeleg zâmbetele largi întipărite pe fețele celor care coboară de pe „Fregata”. E seara zilei de 6 septembrie 2014, iar istoria culturală a Tulcei consemnează sfârșitul primului eveniment din seria “Huzurbagiii”. Pentru că, mai mult ca sigur, lucrurile astea se vor mai întâmpla. Veți ști când.