Arizona, 1873. Jake Lonergan (Daniel Craig) e un outlaw amnezic care se trezeşte că poartă la mînă o brăţară cu laser, de origine extraterestră. După ce tipul face ordine în oraş, ridiculizînd o beizadea locală, şi e arestat de un şerif (Keith Carradine) care a fost pistolar în Deadwood, alienii atacă năpraznic, pe calea aerului. Trag cu artileria grea, aparent cu plasmă, şi răpesc cetăţeni nevinovaţi. Pe care – aflăm mai tîrziu – îi pun, în namila lor de navă extraterestră, să belească ochii la o lumină albastră care se joacă cu mintea lor fragilă.
În ajutorul oamenilor albi sare o femeie cu puteri supranaturale, care vine, la rîndu-i, din cer (ca dovadă, moare, apoi se ridică din foc, goală puşcă, şi merge). I se alătură nişte indieni cu feţe de arabi, care atacă furibund monştrii, cu armele albe din dotare. La întrebarea „Ce căutau alienii în Arizona?“, răspunsul e simplu: aur, exact ca Gold Corporation la Roşia Montană. De reţinut că, la ocazii speciale, extratereştrilor (altminteri blindaţi şi beligeranţi) le ies două braţe rahitice din burtă, care amintesc, în egală măsură, de E.T. şi de picioruşele de brotac din atlasele zoologice din copilărie.
Aşa stînd lucrurile, Cowboys and Aliens ar fi trebuit să fie o comedie dementă, un festival de pîrţuri toxice şi glume rasiste la adresa extratereştrilor (să zicem, o corcitură agreabilă între Blazing Saddles şi Futurama). Ei bine, nu e. Este un carcalete de acţiune (western şi SF), nefericit ca o monstruoasă scenă de amor neprotejat între Victor Ponta şi Elena Udrea. Un hibrid împotriva firii, care a mai dat chix o dată, cu sinistrul Wild Wild West.
Personajul lui Craig este el însuşi un melanj mortal de Jesse James, Indiana Jones şi James Bond. Dar, graţie unui ingredient misterios, funcţionează decent în comparaţie cu iureşul de stereotipuri scremute care domină peisajul maiestuos, à la The Searchers. Extratereştrii sînt mega-tehnologizaţi, dar şi-o fură din prostie; bandiţii sînt jagardele, dar băieţi de comitet, cînd situaţia o cere; colonelul Woodrow Dolarhyde (jucat, exact aşa cum poate el, de Harrison Ford) e aspru, sever, dar sentimental; iar indienii sînt indieni. 15 producători (printre care Steven Spielberg) şi un balot de cinci scenarişti au lucrat intens la ceea ce ar fi trebuit să fie blockbuster-ul verii. Ei bine, nu e. Mi-ar fi plăcut să fie: îţi trebuie tupeu să faci un film* cu o asemenea combinaţie în titlu. Şi mulţi bani ca să-l ratezi de o asemenea manieră.
Dacă doriţi să recomand
1) BARTON FINK (SUA, 1991; regia: Joel & Ethan Coen). La Cinemax – sîmbătă, 3 septembrie, ora 22,35. E unul dintre acele filme vecine cu geniul pe care, dacă ştiai cine sînt fraţii Coen şi nu l-ai văzut încă, e ca şi cum Megan Fox s-ar fi mutat în blocul de vizavi şi tu nu ţi-ai cumpărat telescop pentru că ţi-a fost lene. Insane!
2) CARANDIRU (Brazilia-Argentina, 2003; regia: Hector Babenco). La Pro Cinema – vineri, 2 septembrie, ora 0,00. Tropa de Elite meets Bus 174 într-o puşcărie din Sao Paolo. Iese ceva semnificativ mai prizabil.
3) THE SOCIAL NETWORK / REŢEAUA DE SOCIALIZARE (SUA, 2010; regia; David Fincher). La HBO – sîmbătă, 3 septembrie, ora 22,55. Dacă mai e vreun ameţit pe net care a ratat filmul-eveniment despre Mark Zuckerberg, să pună mîna să-l vadă. E mai bun decît o să fie vreodată Google+. Deci, practic, e mult mai bun decît Facebook.