Știe toată lumea posterul cu ”Keep calm and carry on”, care a apărut la începutul celui de-al doilea război mondial ca să le ridice moralul britanicilor. E o marcă a calmului englezesc, a încăpățânării celui care nu se lasă descurajat de nimic. Ei bine, am aflat săptămâna trecută care-s limitele acestei reacții flegmatice. Am văzut cu ochii mei până unde poate merge calmul de nezdruncinat al englezului care pășește ca un lord pe molozul bombardamentelor. Chestia care poate să instaureze isteria în Marea Britanie e o ninsoare firavă, ca alea care mai vin pe la noi în noiembrie și nu lasă mai deloc zăpadă în urma lor. E genul de ninsoare de care după câteva zile ai și uitat, astfel încât prin decembrie, când vezi că vine Crăciunul și tot n-a nins, începi să te plângi că n-ai mai văzut fulgi de nea de un an de zile.
În Londra, însă, o ninsoare timidă poate instaura un mic început de apocalipsă. Mașinile circulă tot mai încet, străzile se aglomerează din nimic, pietonii încep să traverseze haotic, de parcă ar trece strada printr-o mare de mașini abandonate. Pe urmă apar mașinile care aruncă sare. Era pe străzile Londrei atâta sare câtă nu găsești nici măcar într-un parizer de pui de la Campofrio.
Nimic nu se compară însă cu trenurile anulate. După o noapte în care a nins firav ca într-un noiembrie mai friguros la noi, nici un tren nu mai mergea de la Londra la Heathrow. Stratul de zăpadă era subțire, trebuia să fii de bună credință ca să-l vezi. Temperatura era undeva pe la minus un grad, ceea ce la Brașov înseamnă că-i de mânecă scurtă și că ar trebui să-ți cauți slipul pentru ștrand. E un mister de ce nu mergeau trenurile. Nici măcar nu era vorba de vreun traseu spectaculos, prin văi pe care le-ar fi înfundat avalanșele. Era doar o banală cursă până la aeroport. Păi, pe vremea părinților noștri, copiii se duceau la școală la minus 20 de grade mergând zece kilometri printr-o pădure bântuită de lupi flămânzi.
Dacă pe nemți i-a învins la Stalingrad generalul Iarnă, pe englezi i-a bătut la ei acasă plutonierul Burniță.
