Deși nu am mai auzit nimic despre Cătălin Botezatu de luni de zile, iar a venit perioada aia a anului în care lumea vorbește despre orientări sexuale. Minoritățile mărșăluiesc peste tot în lume în memoria primelor mișcări pentru drepturile lor și o femeie cu cuc prezintă Eurovision-ul. (Să fim serioși, e mai relevant că are cuc decît că are barbă.)
Anul acesta, la parada gay din București au participat vreo 3.000 de oameni. La parada anti, vreo 100. „Marșul pentru normalitate” îi spun ei, arogant. De parcă pe ei nu i-au fătat mamele ca pe noi, restul. I-au fătat cu cunoștințe obiective și absolute despre cum ar trebui să fie lucrurile pentru toată lumea. De parcă „normalitatea” e o constantă, nu doar o convenție socială care diferă masiv în funcție de epocă, zonă, tradiții și grupuri de influență. Dar na, dintre toate comportamentele din lume și timp considerate „normale” de un grup de oameni, fix ei sînt ăia care realmente au nimerit-o și știu ce e normal.
Dar ei țipă. Țipă că știu ei clar ce vrea românul. Care e creștin, familist, adeseori alcoolic și complet convins că e de competența lui să decidă ce are voie vecinul să facă cu propriul penis în propria casă. În continuare se vorbește despre cît de oribil și nesănătos ar fi pentru copii să fie adoptați de cupluri gay. La noi, în România, unde orfanii trăiesc în niște condiții așa de mizere și fără perspectivă încît, sincer, ar fi mai bine pentru ei să fie adoptați de orice, de la lupi în sus. Sau despre proaspătul respins parteneriat civil între persoane de același sex. Care le-ar fi dat dreptul să se moștenească unul pe altul. Sau un gay călcat de mașină, pe patul de moarte, ar fi putut fi vizitat în ultimele lui momente de partenerul de viață care, conform legii actuale, e ținut la ușă fiindcă nu e rudă. S-ar fi destrămat familia creștină cu un asemenea drept!
Iar cel mai ridicol xenofob al momentului care a început să țipe pe Internet că nu e normal să apară femei cu barbă la TV și că așa cîștigă anomalia e Bobonete. Mi se pare mega-amuzant că ăsta ne vorbește despre omul normal. El, care arată ca un experiment genetic de încrucișare a porcului cu broasca. Cu ochii ăia mici și în același timp bulbucați, de scrumbie căreia i s-a băgat un deget în cur. Cu mustața aia de zici că i-a lipit cineva floci cu superglue sub nas. El e omul normal, oameni buni! Trăiască omul normal! Ce tipar de învingător are omul normal!
Între timp, Irlanda, o țară profund catolică, a legalizat căsătoriile gay, demonstrînd că, și într-un spațiu religios, omul obișnuit e tolerant. Vede religia ca pe ceva intim, nu ca pe ceva de băgat pe gît vecinilor. Că intoleranții nu sînt mulți. Nu au putere de vot. Au doar gura mare. Păcat că nu o pot ține închisă cînd nu mănîncă McMici.