Caţavencii

Idei de afaceri estivale pentru micii întreprinzători

* Un mic întreprinzător a aflat că există stațiuni exotice în care turiștii plătesc ca să înoate împreună cu delfinii, a preluat ideea și a adaptat-o la condițiile de pe litoralul nostru: astfel, clienții mai tineri și mai sprinteni plătesc pentru a înota o oră alături de guvizi, în larg, cei între două vârste înoată un sfert de oră aproape de mal, în compania meduzelor, iar turiștii seniori se bălăcesc lângă dig împreună cu scoicile și algele.

* Alt întreprinzător a dat lovitura după ce a deschis, tot pe litoral, o cofetărie frecventată nu de cei mici, ci de tații lor, care de câteva ori pe zi îi trec pragul „să consume o prăjitură”. Se pare că, dintre toate prăjiturile, cele mai apreciate sunt costița prăjită, chiftelele prăjite, scărița prăjită și hamsiile prăjite, care fac să meargă mai bine berile de după.

* Al treilea mic antreprenor, care a investit într-o terasă cu bere și grătare, a suferit o pierdere care l-a făcut să se îndoiască de cinstea semenilor: zece turiști unși cu nămol negru pe trupuri și pe față au venit în grup la local, au consumat ca sparții, au băut câte cinci beri și au plecat fără să plătească, amestecându-se printre ceilalți turiști dați cu nămol, de pe plajă. „Nu i-am putut lua la întrebări, ca să nu fiu acuzat de rasism!” declară păgubitul.

* Cel de-al patrulea mic investitor s-a aflat în pragul falimentului după ce a crescut taxa de intrare la WC-ul de lângă bazin, situat între două chioșcuri cu bere, dar azi piscina a devenit un important punct de atracție și mii de turiști stau la coadă ca să se bage o clipă: „Apa este sărată, sulfuroasă și pute, vindecă orice afecțiune! Am văzut bătrâni în cârje care doar s-au apropiat de bazin și au luat-o la fugă ca tinerii!” spune un client.

* Al cincilea antreprenor a avut o idee care a revoluționat consumul de bere din stațiuni: în loc de banalele sortimente conținând sucuri chimice cu arome sintetice de fructe, grețos de dulci, el a propus berea „2 în1”, amestecată de la început cu zeamă acră, naturală, de varză. Turiștii care au consumat-o zic că, după părerea lor, cu cât bei mai multă, cu atât te dregi mai bine și ți se deschide pofta mai larg.

Exit mobile version