România este țară extrem de sexistă. Mă pune dracu’ și fac această afirmație la o masă cu rude și prieteni. Afirmația mea e imediat reperată de către un neam mai îndepărtat și sunt rapid pus la punct – cum că mă grăbesc cu afirmațiile și că această problemă nu există de la un anumit nivel profesional în sus.
Domnia-sa invocă un caz specific zonei sale de activitate profesională, la nivel de upper management, unde sexismul e un subiect al trecutului. Citez: „Suntem cinci bărbați în upper management, și tocmai au angajat o tinerică să ne fie șefă. Să vezi cum vine în ședințe, puștoaica, și ne ceartă, și ne pune la punct. Îți dai seama cum ne simțim noi, cinci bărbați, când suntem aliniați ca la ordin de o femeie… Și, cu toate astea, nu comentează nimeni. Ne vedem de treabă. Deci, despre ce sexism e vorba?”.
„Mda. Auzi, da’ tipa cum e?” – întreb eu precum Columbo, pe exit. „Eh, e cam neregulată. Tocilara clasei, gen. N-o ia nimeni de nevastă, așa că face și ea carieră.” Case closed.