„Ce ai cu Manolescu?” – mă întreba, deunăzi, un poet care-și luase indemnizația de merit și trăia, de acum, fără grija zilei de mîine. „Te-a lansat, te-a ocrotit, te-a făcut om… iar tu și gașca îi înfigeți cuțitul în spate. Vă tot ascundeți că principiile, că conducerea, că statutul… să știi de la mine, altul mai bun n-o să găsiți! Și-o să-l regretați o mie de ani!” M-am uitat lung. Nu cu înțelepciune sastisită și nici cu invidie. Ci cu o brumă de tristețe. Eu nu îl contest nici o clipă pe omul și profesorul Nicolae Manolescu. El mi-a fost, în tinerețe, punctul de sprijin cu care aș fi putut răsturna Pămîntul. Durerea mea are ce are cu președintele breslei mele. Tocmai pentru că am în memorie aranjamentele conducerilor de acum treizeci de ani, pentru că știu poveștile cu banii, cu juriile, cu premiile – deși s-ar putea să exagerez rău. Pe vremea aia, corpul scriitorilor angajați în diferită măsură împotriva sistemului comunist lucra cu două valori clare: estetică și morală. Degeaba puțeai de talent, ca Barbu, dacă erai putregăios pînă la Comitetul Central și degeaba străluciseși pe cerul poeziei, în tinerețe, dacă te-a pus dracul să furi din poeții antici, la bătrînețe.
Exemplul ăsta n-o să mi-l scoată din minte nici-o falsă recunoștință și nici un interes meschin. Dacă e să tragem linie, ar trebui să spunem că, sub actuala conducere, USR a decăzut tot mai mult, atît financiar, cît și moral. Deși, mă rog, morala e cum și-o așterne fiecare, importante sînt rezultatele, reflectate în viața breslei. E bine să spunem că scriitorii nu trăiesc între două festivaluri, chit că se duc doi-trei la Barcelona, la Balcic sau mai știu eu unde și se citesc între ei. Puteau face asta și în România, ba chiar ar fi avut și niscaiva public curios. Nu, scriitorii trăiesc greu, iar USR (adică onor conducerea) nu a găsit, în atîta amar de ani, cîteva soluții practice și simple pentru ei.
Nu a existat nici o diligență pe lîngă primării sau prefecturi pentru înființarea unor burse de creație, cum sînt în toate celelalte state. Nu s-au făcut turnee prin școli sau facultăți, pentru promovarea literaturii. Nu s-au contactat organismele similare din alte țări. Nu a participat nimeni la elaborarea manualelor, n-au fost grupuri de lucru, inițiative publice. De asta arată manualele cum arată. Nu au fost oferite colaborări televiziunilor sau posturilor de radio. Din vremea lui Laurențiu Ulici nu a mai existat o inițiativă a unei arhive media, care să-i cuprindă măcar pe scriitorii în vîrstă. Singura preocupare a conducerii pare a fi mărirea taxelor, aranjarea veniturilor personale și răfuiala cu contestatarii. Măcar o structură de tip Intranet să fi dat gata, iar membrii breslei să afle ce se face și cum se face. Colac peste pupăză, USR e implicată în cel puțin trei procese, pe care e gata-gata să le piardă.
Mda. Are dreptate candidul și seninul meu coleg. Invidia, dom’le, invidia.