Caţavencii

În democrație e bine s-o mierlești democratic

Nimic mai amuzant decât eforturile depuse de tot soiul de pieleni și alți mierlăitori pesediști ca să arate că Liviu Dragnea face niște mișcări mega-spectaculoase prin care – iată, minune! – tocmai a devenit un candidat cu șanse reale pentru Cotroceni.

Pur și simplu, băieții ăștia îi papă banii lui Livache, își bat joc de el, îl sug de bani răzbunându-se în același timp pentru toate pupăturile în fund pe care trebuie să le presteze zi de zi.

Dragnea o să candideze și o să piardă cum numai Vadim poate că a făcut-o în 2000. Va fi ridicol, se va face de râs ca un bichon care citește Colț Alb și cade în visare, iar toată mașinăria de presă a PSD își va atinge atunci ridicolul de siguranță, acea doză dincolo de care riscă să explodeze.

Dragnea o va mierli politic la fel ca toți ceilalți dinaintea lui: va pierde alegerile prezidențiale. Numai că, spre deosebire de cei dinaintea lui, el va fi la ani-lumină de cea mai mică șansă de câștig.

Mircea Geoană a pierdut alegerile pentru că omul nu putea să gândească decât în conserve și era la fel de entuziasmant ca o pereche de șosete murdare. Victor Ponta a pierdut pentru că ajusese să se adore, ajunsese să se mozolească singur în oglindă, iar lumea îl vedea ca pe aripa politică a nesătulului Sebastian Ghiță. Da, l-au ajutat și Serviciile pe Iohannis, dar parcă mai mult Ponta. Și-apoi, mai știm ceva: atât poate electoral PSD-ul la prezidențiale. Dacă prezența sare de 60% s-a terminat.

Dar, dar… și Geoană, și Ponta conduceau înainte de alegeri în sondaje. Ceea ce nu e cazul lui Dragnea. Dragnea e disprețuit, îl consideră hoț până și familiile tradiționale de pesediști. Omul nu se ridică la scorul partidului. Motiv pentru care – și așa e mai bine pentru democrație – băiatul nostru cu mustață și vilă în Brazilia va fi cel mai lamentabil candidat al PSD.

Exit mobile version