Avem Capitală Europeană a Culturii și avem pact pentru lectură semnat de editori și oameni de cultură. Mai avem traducători plătiți prost, un statut inexistent al lucrătorilor culturali, contribuții neplătite și nici o plasă de siguranță pentru cei plătiți pe drepturi de autor.
Cu Timișoara înțeleg, e o paranghelie, e frumos, se distrează lumea. Dar cu pactul pentru lectură mi se pare comic și de-o infinită naivitate. Există un singur pact posibil care poate să-i facă mai apoi pe oameni să cumpere cărți și să le și citească: pactul pentru o societate a bunăstării, pentru o societate nu atât de inegală ca a noastră, pactul pentru o redistribuire echitabilă. Oamenii vor citi când nu vor mai trebui să dea 5% din salariu pe o carte. Copiii se lasă de școală pentru că nu au cu ce să ajungă ori pentru că sunt puși la muncă în gospodărie, iar unii de-ăștia duși cu cultura au impresia că românii nu citesc pentru că habar n-au ce frumoase sunt poveștile. Abia pactul pentru lectură arată cât de praf suntem ca societate și cât de rupți de realitate.
Momentan, românii se luptă cu pactul pentru parizer, pactul pentru factura la curent, pactul pentru cumpărat lemne. Pentru că, surpriză, așa e omul făcut: nu-i arde să citească dacă îi urlă stomacu-n urechi.