Avem Capitală Europeană a Culturii și avem pact pentru lectură semnat de editori și oameni de cultură. Mai avem traducători plătiți prost, un statut inexistent al lucrătorilor culturali, contribuții neplătite și nici o plasă de siguranță pentru cei plătiți pe drepturi de autor.
Cu Timișoara înțeleg, e o paranghelie, e frumos, se distrează lumea. Dar cu pactul pentru lectură mi se pare comic și de-o infinită naivitate. Există un singur pact posibil care poate să-i facă mai apoi pe oameni să cumpere cărți și să le și citească: pactul pentru o societate a bunăstării, pentru o societate nu atât de inegală ca a noastră, pactul pentru o redistribuire echitabilă. Oamenii vor citi când nu vor mai trebui să dea 5% din salariu pe o carte. Copiii se lasă de școală pentru că nu au cu ce să ajungă ori pentru că sunt puși la muncă în gospodărie, iar unii de-ăștia duși cu cultura au impresia că românii nu citesc pentru că habar n-au ce frumoase sunt poveștile. Abia pactul pentru lectură arată cât de praf suntem ca societate și cât de rupți de realitate.
Momentan, românii se luptă cu pactul pentru parizer, pactul pentru factura la curent, pactul pentru cumpărat lemne. Pentru că, surpriză, așa e omul făcut: nu-i arde să citească dacă îi urlă stomacu-n urechi.
Romanii nu citesc pentru ca nu vor sa citeasca sau nu au fost crescuti cu cartea-n mina. Aici si analfabetismul joaca un rol important. Un cetatean educat trebuie educat de mic nu la
E mai usor sa stai pe internet si sa te uiti un film, sau la televizor la programe fara nivel, jungle camp sau seriale idioate. Pe vremea lui Ceasca cind n-aveau televizor si internet citeau ca speriatii tot ce se traducea. Cel putin cei care avea interesul. In cea mai prapadita locuinta de bloc muncitoreasca exista asa numita biblioteca, de fapt citeva rafturi cu carti, dar oricum…
Copiii „sunt puși la muncă în gospodărie” poate, dar nu in Romania unde nici adultii nu se au bine cu munca. Hai sa fim seriosi.
Costurile cartilor tiparite. Da asta ar fi o problema pentru cei care cistiga putin. Insa exista si biblioteci, nu-i asa? Daca setea de cultura e asa de covirsitoare toti care nu bani sa cumpere o carte o pot imprumuta. In afara de asta filme piratate descarca romanii in veselie, ce-i impiedica sa descarce carti (pdf , ebub ..de exemplu)
Concluzia mea este: Romanii nu au bani dar dar asta nu e o scuza pentru lipsa de cultura!
PS: Cititorii catavencii binenteles se exclud apriori 😉
Cu stima
@Nea Radu, am doua teme, una usoara,subliniata corect si de d-l Adrian si alta mai complicata. Pe vremea cand in Romania citeam „ca speriatii” , le mai dadeam de la unii la altii pe 2-3 zile, amintesc doar „Agonie si extaz” ca tot am revazut deunazi filmul pe TVR sau „Socul viitorului”,o carte costa,mai ales BPT, cam pretul a 2-5 franzele sau dupa preferinta tot atatea pachete de tigari Carpati sau doua beri,vorba aia ca romanul caculeaza in „mananc si eu o paine bre”, acum cea mai ieftina e cam 25 de paini sau mai rasarite vreo 50. Cati isi permit sa dea la minim 50-60 sau 80-90 lei pe o carte ? Aud ? La biblioteci,lasand faptul ca unele de cartier au fost desfiintate, revendicari, transformate in Case de pariuri,amanet sau farmacii,etc., nici nu s-au mai facut achizitii din lipsa de fonduri. Cred ca au ramas la Creanga ,Slavici,etc. bune si astea dar…..insuficient,Nu mai stiu cum e acum prin scoli,mai exista biblioteci in fiecare liceu,facultate ca pe vremuri plus cele publice de cartier ? Toate gratuite. A doua tema mai grea,am auzit si eu de la connaisseuri, ca nu sunt din bransa,se stie cata evaziune se „intampla” pe la,hai sa zic unele, edituri,adica cat se tipareste si vinde si cat se declara ? Asa ca sa fentam fiscul si autorul la drepturi ? Pai daca incepi sa pui astfel de intrebari devii automat o tinta a celor vizati eventual chiar putinist ca-i la moda,si au domnii astia niste clacsoane !! Stiu ca acum ceva ani Uniunea Scriitorilor,atentie ,nu guvernul Ponta sau oricare altul,a initiat un proiect de lege parca ceva legat de timbrul literar care avea menirea sa vina de hac evaziunii sau macar sa o reduca,stiau ei ceva. Pai cine au fost cei care au sarit ca arsi,normal cu argumente irefutabile ? Evident, citeam in presa vremii, excelentele lor patronii unor edituri,ii stiti cu toti nu trebuie sa-i numesc eu. Si uite asa tot ei,si nu numai ei, deplang faptul ca romanii sunt pe ultimul ( hai,penultimul ?) loc in Europa la achjzitionarea de carti. Asa ca despre ce vorbim domnilor ? O noapte buna tutuor cititorilor !