Pe 26 aprilie, explozia de la Cernobîl împlinește 40 de ani. Nu a fost doar o tragedie ucraineano-sovietică. A fost încă un exemplu de grijă și iubire tovărășești. Camarazii cu putere de decizie din tot blocul comunist nu dădeau doi bani pe viețile oamenilor, fiind în stare să sacrifice milioane de nevinovați pentru a-și masca incompetența, a-și păstra funcțiile, gradele și privilegiile.
Pentru România anului 1986, aflată sub regimul lui Nicolae Ceaușescu, a fost o lovitură invizibilă greu de înțeles, care a înspăimîntat populația și a paralizat autoritățile. Norul radioactiv a ajuns deasupra țării noastre la cîteva zile după explozia reactorului 4. Zone din nord și centru au fost mai expuse, dar contaminarea a fost neuniformă din cauza vremii, a curenților de aer. Însă problema majoră nu a fost doar nivelul crescut de radiații, ci lipsa măsurilor de protecție în timp util. În alte țări s-au distribuit pastile de iod și s-au emis recomandări clare. La noi, reacția oficială a venit tîrziu și ciuntit, în bunul stil valah de a diminua din pix efectele oricărei situații de criză. Pentru români, urmările sînt greu de măsurat și astăzi. În anii de după explozie s-au constatat creșteri ale unor afecțiuni tiroidiene, mai ales la copii, și existau suspiciuni privind o incidență mai mare a unor tipuri de cancer. Bănuieli, deoarece datele din vremea respectivă erau ori incomplete, ori contradictorii. Oamenii aflau ce trebuie să facă din zvonuri sau de la posturile străine. Prea puțin, spre deloc, de la organele competente. Practic, populația a fost expusă și radiațiilor, și incertitudinii.
Iar puținele date comunicate de sus despre nivelul contaminării au fost, cel mai probabil, filtrate. Existau măsurători interne, dar acestea nu au fost prezentate public în mod complet. În viziunea conducătorilor, panica era mai periculoasă decît radiația. După 1989, au apărut indicii că valorile au fost subraportate și unele zone mai afectate nu au fost recunoscute oficial. Pe lîngă problemele de sănătate, Cernobîl ne-a lăsat și o moștenire culturală, influențînd folclorul și marcînd o generație. Eticheta de copii ai Cernobîlului, pusă peiorativ, e purtată și astăzi de cei care erau mici sau se nășteau atunci.
Unii dintre ei, nu știm cîți, au ajuns politicieni și ocupă funcții cu mare de putere de decizie în statul român de azi. De fapt, dacă deschidem site-ul Parlamentului și luăm pe rînd deputații și senatorii, cred că știm cîți sînt. Foarte mulți.