După ce am citit romanul lui, Acasă, departe, dar și biografia romanțată a lui Jean Bart, plus ce a scris eseistic despre pirați, așteptam următoarea carte a lui Adrian G. Romila. M-am înșelat crezînd că va fi tot un roman: Zaruri și minuni e un volum de povestiri despre destin, cu vechea întrebare – există sau ba? –, și despre redempțiune. Povestirea care dă titlul volumului ne întoarce în timp, cu două mii și ceva de ani în urmă, la Ierihon, cu parabola celor doi orbi vindecați de un anume predicator din Nazaret și a vameșului Zaheu, cel orbit de lăcomie, în a cărui casă a ospețit nazarineanul împreună cu ucenicii săi contrariați de această alegere. Aidoma celor doi orbi, vameșul se luminează la întîlnirea cu Iisus și își donează jumătate din avere săracilor și celor pe care i-a jecmănit, ceea ce unui localnic i se pare peste poate, convins fiind că Zaheu se va întoarce la obiceiurile sale.
În altă povestire, Ultima pescuire, un preot din zilele noastre trece printr-o criză religioasă atît de adîncă, încît își cheamă duhovnicul să-l sfătuiască și să asiste la conferința lui teologică pentru care n-are imbold. Preotul își regăsește elocința comentînd pentru niște tineri enoriași erudiți parabola pescuirii de la Marea Tiberiadei în dimineața cînd Iisus, întors la viață, le-ar fi spus lui Iacov, Petru și Luca, pescari profesioniști, dar loviți de ghinion, să-și mai încerce o dată norocul, iar aceștia îi urmează îndemnul, cu succes, evident. În conferința sa, preotul combină vechiul limbaj sacru al scripturilor cu unul modern, de semiotician existențialist, care analizează parabola din punct de vedere literar. Rezultatul e o parabolă modernă în parabola apostolului Luca, cam în felul în care părintele Mapple, preotul din Moby Dick, îi lămurește pe vînătorii de balene ce trebuie să priceapă din aventura biblică a lui Iona, cel ajuns în burta chitului. În acest scop, popa, care a vînat și el balene în tinerețe, li se adresează enoriașilor săi în jargonul lor profesional. Preotul atins de îndoială din povestirea lui Romila li se adresează tinerilor cînd ca teolog, cînd ca filosof al limbajului, ceea ce duce povestirea și către hermeneutica biblică pe tema soartei, dar și către o artă poetică laică despre adevărul literaturii.
În prima povestire a volumului, întîlnirea cu destinul are loc într-un avion în care doi prieteni, un profesor și un inginer, poartă o discuție destul de neverosimilă despre moartea accidentală, cam ca monologul semidoct din tramvai al profesorului Gavrilescu, din La țigănci. În textul scris în regim de fapt divers, tema întîlnirii cu destinul adie aproape imperceptibil. Altă povestire, În luminiș, aduce această întîlnire cu soarta într-o mănăstire de maici unde cîțiva tineri excursioniști plouați cer adăpost peste noapte. Călugărițele ospitaliere și excursioniștii primesc o lecție de sacralitate a lăcașului din partea duhovnicului mănăstirii: „Aișia nu-i hotiel, niși spital, niși garî!” (…) Sî nu mai calcaț’ pe-ici, cî vă rup chicioarile, tu-vă morțî mamilor voastri! Satana v-a adus aicia, Satana sî vă ducî-ndărăt!“. Pricepi încotro bate mesajul autorului cu acest contrast grotesc, dar povestirea inițierii într-ale rosturilor mănăstirești nu-și atinge, artistic, scopul.
Adrian G. Romila se simte în largul lui în parabolele din volum sau în textele de atmosferă care dau în fantastic, cum e sadoveniana Vremea muntelui care pleacă, cu întîmplările nemaipomenite pe care le aduce anul 1897 în orașul Piatra Neamț. Stilul livresc metaforic cu descrieri tacticoase și cu enumerări (cam multe!) la loc de cinste amintește reconfortant de capitolul despre Sulina fabuloasă a secolului al XIX-lea din Acasă, departe.
Volumul de povestiri al lui Adrian G. Romila e inegal; prozatorul pare la un nou început de drum, cu nesiguranțe, dar și cu texte bine conturate și, nu în ultimul rînd, cu binevenite întoarceri la proza care l-a consacrat.
Adrian G. Romila, Zaruri și minuni, Editura Polirom, 2026.