Cinci stele all inclusive? Nu fiţi ţărani. Opulenţa nu mai e hip (Dubai is so 2009, cum ar spune o fashionistă, n-o ştiţi voi). Noul trend în materie de turism e spiritualitatea. Gen Eat, Pray, Love (cartea, apoi filmul care cică le-a schimbat viaţa Andreei Raicu şi Iuliei Vîntur). Mă refer, evident, la segmentul dedicat Indiei. Ţara unor contraste halucinante, în care pleacă celebrităţile să-şi regăsească sinele pierdut odată cu iPhone-ul în iureşul metropolelor occidentale.
„India este compusă din oameni extrem de bogaţi şi oameni extrem de săraci“, sintetiza perfect Cătălin Botezatu, un globefrecker atent, ca întotdeauna, la detaliile semnificative. E un fel de România, deci, dar fără Bollywood şi spiritualitate. Întoarsă recent din India, unde a executat un circuit cu trenul în Rajasthan (al doilea stat ca mărime, situat în nord-estul ţării), Dana Rogoz, ex-Abramburică, actualmente fashion editor la revista The One, nota: „Nu mă aşteptam să văd atît de mulţi oameni dormind pe străzi“. Îmbrăcaţi prost, cel mai probabil.
Vestea bună e că „India este locul în care sufletul meu şi-a găsit pacea, s-a hrănit cu frumos“ – mărturisea Iulia Vîntur la întoarcerea dintr-o amplă călătorie romantic-spirituală, soldată cu multe sari-uri, şalvari, brăţări tika şi papuci specifici zonei (Punjab). Amintirile lui Răzvan Fodor oscilează între serenitate şi exasperare. „Ziua erau 30 de grade, iar noaptea ajungeau la minus 8“. Faptul că a dat nas în nas cu Dalai Lama, la un templu din Dharmsala unde era comemorată uciderea unui grup de tibetani de către militarii chinezi, e doar un bonus excesiv.
Pînă data viitoare (cînd vom intra, la modul contrastant, în subiect), reţineţi nişte cifre preliminare. Un bilet de avion Bucureşti – New Delhi via Amsterdam (combo Tarom-KLM-Air France) costă 585 de euro. Dacă ţineţi la confort: cu British Airways, via Londra, e 625. Un circuit de 20 de zile India-Nepal-Tibet costă, la Aurora Travel, 3.070 de euro (fără taxe de aeroport şi vize). Să recunoaştem, spiritualitatea costă. Doar Dumnezeu e gratis.
