Am citit un titlu care m-a făcut să scot un „Mmm, nu!“: „Care este cea mai mare pensie din MApN. La cât a ajuns bugetul de pensii al tuturor instituțiilor de forță din România“.
Cred că nu vom depăși faza „pensii speciale“ decât după ce nu vom mai gândi neapărat în bani. Culmea, știu, pentru că despre bani e vorba. „Cea mai mare pensie“ nu face decât să „instige“ la justiție socială, să înfierăm cu toții privilegii și drepturi care nu ar trebui să fie drepturi. După cum „instituțiile de forță“ sunt și ele de mai multe feluri, căci problema nu e pensia specială a unui militar, ci pensionarea unui om din Servicii la 50 de ani, apoi angajarea sa la stat, prin nu știu ce minister. Problema cu polițiștii nu era că există pensii mari – e firesc pe undeva ca cei din conducere să aibă pensii măricele. Problema era modul în care se calcula și vârsta fragedă a pensionării.
Ce vreau să spun: e cam tristuț că după atâția și atâția ani insistăm, perseverăm în a nu ajunge la o discuție onestă despre ce înseamnă „special“, de câte feluri sunt „specialii“ și ce anume trebuie să înceteze. Mă rog, nu e ca și cum ar mai conta, poate să spună cineva, căci, legislativ, tema e închisă. Mai exact, înmormântată.